Home Actualitate Judecatorii nu-i ridica lui DIP sechestrul pe un teren din Azuga

Judecatorii nu-i ridica lui DIP sechestrul pe un teren din Azuga

DISTRIBUIŢI

Magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au respins, ieri, cererea fostului ministru PSD al economiei si comertului, Dan Ioan Popescu, de ridicare a sechestrului asigurator instituit asupra unui teren din Azuga si inlocuirea acestei masuri pe un alt lot de pamant din acelasi oras. Pamantul pentru care DIP a cerut ridicarea sechestrului are o suprafata de 499 de metri patrati si e unul dintre cele opt terenuri din orasul Azuga asupra carora judecatorii instantei supreme au instituit sechestru, apreciind ca apartin listei de bunuri a familiei ex-ministrului, a caror provenienta nu a putut fi justificata. Referitor la terenul pe care-l vrea liber de sarcini, fostul ministru al economiei a precizat in cererea inaintata magistratilor ca nu i-ar mai apartine si de aceea a cerut schimbul sechestrului asupra altui teren.

Decizia de ieri survine dupa ce o comisie speciala din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a inceput, in 16 ianuarie a.c., la cererea procurorului general Ilie Botos, verificarea averii lui Dan Ioan Popescu si a constatat ca fostul demnitar si sotia acestuia nu pot justifica legalitatea modului in care au dobandit o serie de bunuri, in perioada 2000-2004. Conform anchetatorilor, valoarea bunurilor sechestrate se ridica la aproape 46 miliarde de lei vechi.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.