
Judecătorul Adrian Bordea a fost ales luni președinte al Consiliului Superior al Magistraturii cu 14 voturi pentru, trei împotrivă și o abținere. În urma alegerilor a fost ocupată și funcția de vicepreședinte, câștigată cu 10 voturi ”pentru” de procurorul Gheorghe Muscalu
Adrian Bordea a obținut doctoratul în Drept comercial internațional în 2001. Din 2004 este membru al Academiei Central Europene de ?ê?£tiință, Litere și Artă: Academia Rene Descartes din Sorbona. În 2008 a urmat, la București, cursuri de pregătire în dreptul Uniunii Europene.
El a fost judecător la Judecătoria Târgoviște între 1980 și 1993, iar apoi judecător la Tribunalul Dâmbovița între 1993 și 2001.
Între 1994 și 2001 a fost președinte al Tribunalului Dâmbovița. Din 2001 este judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, devenind în 2006 membru în Colegiul de conducere al ÎCCJ. La 16 septembrie 2010 a devenit președintele Secției comerciale a ÎCCJ.
Pe 26 februarie 2013 a fost ales vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii, iar pe 10 decembrie a demisionat din această funcție. El a publicat peste 25 de articole și lucrări în Revista Română de Drept, Analele Universității București, Palatul de Justiție, Revista Economică, Revista Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură și alte publicații.