– La 115 firme li s-a retras avizul de functionare
– 63 de angajati ai unor societati de paza au fost trimisi in judecata
– Numeroase firme de paza au angajat personal fara avizul Politiei, multi dintre ei fiind infractori
In timpul controlului facut la firmele de paza din Bucuresti, Serviciul de Ordine Publica al Politiei Capitalei a descoperit sapte pana la zece cazuri in care politisti de la sectii au acordat cu usurinta autorizatii de functionare pentru unele dintre aceste societati sau au dat dovada de superficialitate in emiterea documentelor, neaplicand corespunzator prevederile Legii 18/1996, a declarat, ieri, colonelul Vasile Popa, adjunctul directorului Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti.
-Am mai multe situatii in care Legea 18/1996 a fost abordata diferit de ofiteri de la sectiile de Politie si de ofiteri de la Serviciul de Ordine Publica al Politiei Capitalei-, a spus colonelul Popa. Exista 310 firme de paza in Bucuresti, iar politistii bucuresteni au controlat anul acesta 205 dintre ele. In aproape 100 de cazuri au fost acordate sanctiuni si sanctiuni contraventionale. De asemenea, a fost suspendata activitatea pentru firmele de paza Delta Force International si Alarm Sistem SRL. Altor 115 firme li s-a retras avizul de functionare, iar 63 de angajati ai unor societati de paza au fost trimisi in judecata, a adaugat ofiterul.
Colonelul Popa a adaugat ca exista firme de paza care au angajat personal fara avizul Politiei, unii dintre ei infractori sau oameni dubiosi. Printre aceste firme se numara: Roval Net Security, Dragon Star, 3P Security, Duval Impex, Leopard Guard, Iguana Guard si Alarm Sistem, unde au fost inregistrate o serie de nereguli, politistii urmarind activitatea acestora sau vizand chiar, in unele cazuri, retragerea avizului de functionare.