
Marile organizații de presă iau poziție față de cazul "diplomatului" Barabas Jeno, maghiarul obraznic care a amenințat-o și insultat-o pe colega noastră, Iulia Nueleanu, redactor-șef al publicației "Curentul". Ieri, Federația MediaSind ne-a remis următorul Protest, adresat MAE al României, respectiv Ministrului Lazăr Comănescu:
"Domnule Ministru,
Federația Română a Jurnaliștilor MediaSind, organizație reprezentativă la nivel de ramură mass-media, ce cuprinde peste 8000 de membri din radio, televiziune, agenții de presă, presă scrisă, edituri și tipografii, membru cu drepturi depline al Federației Internaționale a Jurnaliștilor, al Federației Europene a Jurnaliștilor, a luat act cu profundă îngrijorare de recenta agresiune la adresa redactorului-șef al cotidianului ÇCurentulÈ, Iulia Nueleanu, venită din partea atașatului de presă al Republicii Ungaria, Janos Tibor Barabas. Concret, săptămâna trecută, colega noastră a fost amenințată verbal cu Çeliminarea din presăÈ și insultată grosolan, ca urmare a unui articol de informație privind recrudescența revizionismului maghiar în România.
Ne solidarizăm cu apelul făcut de redacția ÇCurentulÈ, Asociația Civic Media și alte organizații din mass-media și solicităm îndepărtarea de la post a acestui funcționar care dezonorează statul ungar și comunitatea diplomatică din România. Considerăm că un astfel de gest, rămas nesancționat, poate duce la atacuri similare la adresa ziariștilor români din partea unor alți diplomați cu sechele totalitariste și lipsă de bun-simț. Cerem totodată Ministerului Afacerilor Externe de la București să facă tot posibilul pentru ca MAE de la Budapesta să prezinte scuzele oficiale ale Ungariei la adresa colegei noastre și a breslei jurnaliștilor români.
Așteptăm cu încredere ca acest diplomat să fie sancționat, iar scuzele oficiale să parvină în scurt timp, pentru a nu fi nevoiți să recurgem la alte măsuri de protest specifice cadrului democratic al României europene, alături de alte organizații de apărare a drepturilor jurnaliștilor și libertății presei.
Protestul este semnat de Președinte FRJ MediaSind, Cristi Godinac, membru supleant în Comitetul de Conducere al Federației Europene a Jurnaliștilor".
MAE a răspuns prompt colegilor noștri de la MediaSind, arătând că ambasadorul Ungariei a fost convocat și atenționat la sediul MAE, iar diplomatul maghiar a promis că va lua măsuri. Până una-alta, Ambasada Ungară nici până acum nu și-a cerut scuze, oficial, ceea ce întărește impresia că gestul incalificabil al diplomatului Barabas a fost unul premeditat și aprobat de șeful său.