Home Actualitate Jurnaliștii SKYNews sunt urmăriți penal de DIICOT. Ambasada Marii Britanii nu comentează

Jurnaliștii SKYNews sunt urmăriți penal de DIICOT. Ambasada Marii Britanii nu comentează

DISTRIBUIŢI

Motivarea Curții de Apel pentru arestarea celor trei „traficanți de arme” din reportajul televiziunii SkyNews arată că trei membri ai echipei de la postul de televiziune Sky News au fost puși sub urmărire penală de procurorii DIICOT pentru săvârșirea infracțiunii de comunicare de informații false ce pun în pericol siguranța națională din data de 11 august.

„S-a reținut în referat că (…), prin toate datele și informațiile comunicate verbal și surprinse ca atare în materialul video al postului Sky News, ce au fost răspândite prin intermediul a numeroase alte posturi de televiziune și componente mass-media, inclusiv în mediul virtual, cunoscând caracterul fals al acestora (și anume faptul că persoanele din video nu erau traficanți de arme, ci doar vânători, iar armele manipulate și prezentate de aceștia erau arme de vânătoare deținute legal) s-a pus în pericol securitatea națională, iar respectiva faptă constituie infracțiunea de comunicare de informații false. (…) Totodată, s-a reținut faptul că membrii echipei postului de televiziune Sky News din Marea Britanie, și anume cetățenii britanici R.S.R., S.C.S., S.J., cu intenție, au comunicat și răspândit în mediul virtual și prin mass-media, știri și informații false referitoare la presupusul trafic de armament din România, deși cunoșteau că aceste știri nu sunt reale. (…) Nu în ultimul rând, judecătorul apreciază că, în lipsa unei intervenții rapide și eficiente a autorităților române, toate aceste aspecte ar fi rămas în memoria publică așa cum autorii acestora au dorit să le înfățișeze. În lipsa unei reacții proporționale din partea statului, așa-zisa faptă de trafic de armament prezentată de postul de televiziune (…) ar fi rămas în atenția opiniei publice, naționale și internaționale, așa cum s-a dorit inițial, prezentând astfel o imagine total distorsionată, imaginară și de natură a discredita imaginea României, dar și a statului, în particular”, se arată în motivare.

„Traficanții” au fost arestați preventiv pe 12 august, în urma deciziei Curții de Apel București.

 Ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell, a scris în urmă cu trei zile pe contul său de Twitter că Sky News este o televiziune independentă, iar guvernul britanic nu poate să comenteze în legătură cu activitatea acesteia sau în privinţa reportajului lui Stuart Ramsay.

„Sky News este o televiziune independentă, iar de aceea guvernul UK nu poate să comenteze despre activităţile sale sau despre acest reportaj, dar suntem conştienţi că există plângeri trimise la OFCOM, autoritatea britanică din audiovizual.

Iar UK preţuieşte cooperarea cu autorităţile din România în abordarea ameninţărilor comune privind traficul de arme, de persoane şi de droguri”, scrie diplomatul britanic.

Răspunsul vine după ce un jurnalist sportiv l-a întrebat pe ambasadorul britanic, pe Twitter, de ce Ambasada Marii Britanii la Bucureşti nu a făcut niciun comentariu în legătură cu scandalul provocat de reportajul trucat al televiziunii Sky News.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.