Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au amendat cu 15.000 de lei lanţurile de fast-food McDonalds şi KFC din Capitală, în urma unor nereguli care afectau interesul economic al consumatorilor.
Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) în cazul unităţilor din Piaţa Romană au fost decise şi măsuri complementare de oprire temporară a desfăşurării activităţii până la remedierea abaterilor şi remedierea deficienţelor de informare, în termen de 30 de zile, de la data controlului.
„Furatul la cântar sau cu ocaua păreau lucruri apuse de pe vremea lui Cuza. Sunt convins că nu compania mamă îndeamnă la furt, dar iată că se dovedeşte că ar fi trebuit să se implice mai mult pentru ca aceste situaţii să nu apară. Ce mi se pare cel mai ciudat, este faptul că niciodată nu e favorizat consumatorul, când apar astfel de abateri. Permanent cel care pierde este acesta, iar cel care câştigă este operatorul economic. Transmitem, astfel, un mesaj, la începutul acestui an, că nu vom schimba abordarea decât în mai ferm”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, în comunicatul citat.
În ceea ce priveşte neregulile găsite, comisarii ANPC au constatat existenţa unor neconcordanţe în defavoarea consumatorilor, în ceea ce priveşte gramajul porţiilor de cartofi prăjiţi, gramajele declarate fiind mai mari decât cele constatate în urma cântăririi produselor gata de consum, prin sondaj; existenţa unor diferenţe, în defavoarea consumatorilor, la băuturile răcoritoare comercializate de la dozator, în sensul că nivelul de lichid nu atingea marcajul înscris pe pahar; lipsa menţiunii asupra ingredientelor cu potenţial alergen, în lista de preţuri cu informaţii privind denumirea, gramajul şi preţul produsului, din vecinătatea caselor de marcat; lipsa menţiunii asupra gramajului produselor, pe panoul tactil interactiv de prezentare şi comandă a produselor; folosirea unor agregate frigorifice cu acumulări de impurităţi, resturi alimentare, praf în strat grosier, exfolieri de vopsea, chedere rupte şi grilaje cu rugină.