Mareșalul Ion Antonescu și președintele Traian Băsescu, în colimator
Declarația șefului statului Traian Băsescu din luna iunie a acestui an potrivit căreia, dacă ar fi fost în locul mareșalului Antonescu, și el ar fi dat ordin ca Armata română să treacă Prutul în iunie 1941 a stârnit rumoare nu numai la Moscova, dar și în cercurile evreiești care se ocupă de updatarea problemei Holocaustului. Declarațiile de susținere din partea lui Băsescu a deciziilor militare ale mareșalului Ion Antonescu privind recuperarea teritoriilor românești pierdute în urma înțelegerii secrete dintre Germania nazistă și Uniunea Sovietică semnată la 23 august 1939 au provocat o îngrijorare majoră în aceste cercuri mai sus amintite. Pentru a fi sigure că o eventuală reabilitare, fie ea și morală a mareșalului Antonescu, nu va fi posibilă într-un viitor apropiat, a fost creat un plan propagandistic bine pus la punct care urmează o serie de pași concreți. În urmă cu câteva săptămâni, pe fundalul lejer al scandalului de la Realitatea TV, s-a strecurat o informație extrem de interesantă dar care a trecut neobservată.
Este vorba despre realizarea de către regizorul Florin Iepan a unui film documentar denumit „Odessa” în care este descris prăpădul făcut de Armata română pe Frontul de Est, iar accentul este pus cu precădere pe crimele comise de soldații români asupra populației civile de origine evreiască, un subiect sensibil ce atinge o veche cutie a Pandorei pe acest subiect. Ceea ce este interesant este faptul că deși nu este finalizat, fiind etichetat mai degrabă ca „work in progress”, documentarul lui Iepan a fost finanțat cu 252.000 de lei de la Centrul Național al Cinematografiei (CNC), încă din sesiunea noiembrie – decembrie 2007. El este conceput alături de firma germană Starcrest Media GMBH, împreună cu Carl Schmitt în rol de co-producător. Documentarul lui Iepan urmează să fie prezentat la Festivalul Internațional de Film de la Amsterdam, care începe pe 17 noiembrie. De asemenea „trailerul” de la Realitatea TV al acestui film s-a bucurat de o expunere deosebită, singurul supraviețuitor al acestui episod de la Odessa, Mihail Zaslavski, un evreu ucrainean, fiind din nou prezentat drept victimă, de data aceasta a războiului dintre Sebastian Ghiță și Elan Schwartzenberg pe transmiterea emisiei Realitatea TV. Ironia sorții face ca Elan , cel care a sabotat transmiterea la Realitatea lui Ghiță a poveștii lui Mihail Zaslavski este și el evreu.
Avancronică premeditată
În acest context intern de teasing făcut pentru „Odessa”, filmul lui Iepan, în Ucraina vecină un parlamentar de origine evreiască, pe numele său, Oleksandr Feldman (foto), un apropiat al Iuliei Timoșenko și delegat al Ucrainei la Consiliul Europei la Comitetul pentru Migrație și Refugiați, a declarat, într-un material publicat de portalul israelian ynetnews.com, că România trebuie să își asume „ororile trecutului” și că se face complice la uciderea a peste 400.000 de evrei. Feldman, în vârstă de de 41 de ani este președinte al Comitetului Evreilor din Ucraina. Inițial, aceste declarații ale lui Feldman au apărut în săptămânalul american „The Algemeiner Journal” patronat de fundația „Continuitatea Evreiască” – Gershon Jacobson. Parlamentarul ucrainean vorbește în special de „episodul Odessa” și este de părere că dacă România vrea să fie un „membru respectat al comunității națiunilor", țara noastră trebuie să accepte „ororile trecutului său”. Articolul poartă titlul „Ignorarea complicității României în al Doilea Război Mondial nu este o opțiune" iar în rândurile sale Feldman anunță de fapt că pe 9 noiembrie, la Kiev, va avea loc o Conferință care va sublinia rolul României în Holocaustul din Ucraina și alte țări foste sovietice. El vorbește cu predilecție despre România, al cărui rol nu trebuie ignorat sau minimizat în Holocaust.
Între aliații lui Adolf Hitler, românii sunt „prea adesea uitați”, spre deosebire de Japonia și Italia, chiar dacă nu au fost motivați de „complexul cuceririi globale” ca aceste țări, ci de un "interes național îngust", este de părere acesta. Parlamentarul ucrainean afirmă că Guvernul român a fost complice la uciderea a peste 400.000 de evrei, majoritatea în Ucraina. Pentru a-și întări teoria, Feldman dorește aduce în discuție a pogromului din 1941 de la Iași, unde, zice el, detașamente de soldați și polițiști români au ucis 15.000 de evrei. "Brutalitatea românilor s-a extins peste frontiere, în Ucraina, unde numeroși evrei au căzut victime forțelor române controlate de germani", continuă Feldman, adăugând că în timpul "masacrului de la Odessa", tot în 1941, militarii români au luat parte "cu voioșie" la un atac împotriva a peste 19.000 de evrei ucraineni.
Între propagandă și realitate
Ce „omite” parlamentarul ucrainean este realitatea istorică, conform căreia guvernul Antonescu nu a avut ca țintă predilectă crime bazate pe origine sau etnie, ci mai degrabă pe eliminarea acelor elemente infiltrate de NKVD-ul sovietic în România cu misiuni de sabotaj, unii recruți provenind chiar din rândul populației de origine evreiască care fie lucrau pentru ruși, fie făceau parte din rândul partizanilor, așa cum este cazul în Ucraina. Istoricii scriu, consultând documente oficiale, că Pogromul de la Iași ar fi fost organizat în special de forțele germane ale Abwehr-ului care au beneficiat de aportul a circa 170 de polițiști români, cărăuși sau răuvoitori care i-au ajutat pe nemți să îi distingă pe evrei de români. Aceste mărturii există în cartea „Omul de taină al mareșalului” scrisă de istoricul Cristian Troncotă, cercetătorul care a intrat în arhivele SSI-ului condus la acea vreme de de Eugen Cristescu. Aflând despre măcelul de la Iași, Antonescu a pus mâna pe telefon și i-a spus șefului Legației germane la București, baronul Manfred von Killinger, să dea ordin ca aceste masacre să înceteze imediat. „Intervenția promptă a lui von Killinger a făcut ca la Iași să nu piară toată populația evreiască. Generalul Antonescu a făcut prin organele SSI (EugenCristescu) o anchetă rapidă privind complicitatea românilor la asasinatele comise de nemți la Iași. Această anchetă a stabilit că circa 170 de polițiști, cetățeni cărăuși și răufăcători au servit drept indicatori nemților, care nu știau să distingă pe evrei de români. S-a mai stabilit că acești indicatori, și în special polițiștii, au jefuit casele celor împușcați de nemți”. O mărturie similară a dat și Traian Borcescu, adjunctul lui Eugen Cristescu, care, în plus,a relatat și despre contracararea de către SSI a unui posibil nou masacru la Galați în 1943”, scrie istoricul Troncotă în lucrarea mai sus amintită. Totodată, trupele române care se pregăteau să treacă Prutul și mărșăluiau prin Iași au fost atacate din diverse case particulare din zona unde locuia evrei. În raportul nr. 1.042 din 29 iunie 1941, prefectul județului Iași, colonelul Dumitru Captaru. raporta Ministerului Afacerilor Interne următoarele: „Raportăm că în noaptea de 29-30 iunie s-au tras numeroase focuri de armă din case particulare . S-a tras asupra coloanei în marș a unei trupe de infanterie românească care trecea prin oraș spre front. Nu s-a putut prinde nici un individ în flagrant delict. După indicațiile obținute până în prezent, se constată că se caută de către anumiți indivizi să arunce vina asupra evreilor din oraș cu scopul de a ațâța armata germană și română, precum și populația creștină contra evreilor, pentru a da loc la uciderea în masă a acestora”.
Ce s-a întâmplat la Odessa
„Episodul Odessa”, scos cu consecvență în față în toată această poveste cu Iepan și Feldman, a fost descusut zilele trecute la postul public de televiziune. În cele din urmă, unic supraviețuitor scos în fața în această campanie, respectiv Mihail Zaslavski, a fost recuperat pentru un scurt interviu de către TVR. În această postură, acesta povestește cu groază clipele prin care a trecut împreună cu familia sa. Acesta se concentrează pe drama umana și pe trăirile acestor momente groaznice pe care și le amintește și astăzi. „Auzeam oameni care strigau, toți fugeau încotro apucam, unii se prăbușeau! Am fugit până în capătul câmpului unde era un șanț în care m-am aruncat. Am privit înapoi și am văzut cum depozitele în care erau femeile și copii ardeau!”, își amintește Mihail Zaslavski care avea atunci numai 16 ani și este singurul evreu ucrainean care mai este în prezent în viață din acele vremuri. Acesta a povestit că au fost ținuți într-o cameră extrem de mică și neaerisită timp de trei zile în condiții inumane. Pe 21 octombrie avea să se întâmple o chestiune extrem de importantă care practic a constituit declanșatorul crimelor care au urmat. Colaboraționiștii locali împreună cu forțele NKVD-ul care s-au retras din Odessa au minat sediul Comandamentul Trupelor Române de la Odessa, instituție care s-a stabilit într-una dintre clădirile ocupate. Explozia a fost declanșată prin semnal radio iar în urma deflagrației și-au pierdut viața nu mai puțin de 16 ofițeri români printre care și comandantul militar al orașului, Ion Glogojanu, dar și alți 46 de subofițeri și soldați români. În explozie și-a mai pierdut viața și alți patru ofițeri german, fapt ce a pus pe jar trupele române dar și cele nemțești. Atunci, în vâltoarea acelor evenimente, mareșalul Ion Antonescu a comandant generalul Iosif Iacobici să i-a măsuri drastice de pedepsire a vinovaților din rândul populației colaboraționiste cu forțele ruse, în majoritate evrei lăsați cu misiuni precise de sabotaj de către NKVD și care se ascundeau în catacombele orașului.
Evreii salvați la Cernăuți
De ani de zile, Ucraina dorește ca și Rusia să recunoască Holomodor-ul, marea foamete din 1932-1933 care a condus la moartea a circa șapte milioane de ucraineni. Cu toate acestea, parlamentarul ucrainean Oleksandr Feldman ar putea să încerce un apel la memorie și să își amintească și de episoadele când primarul Cernăuților a reușit să îl convingă cu argumente solide pe mareșalul Antonescu că evrei sunt indispensabil urbei. Antonescu l-a pus pe acesta să întocmească o listă cu evrei care nu pot fi deportat iar acesta a întocmit o lista de circa 20.000 de evrei care astfel au fost salvați de la deportare. Israelul i-a decernat fostul primar al Cernăuțiului, Traian Popovici, titlul și diploma de „Drept între popoare”, distincție acordată non-evreilor care s-au comportat cu eroism, riscându-și viața încercând să salveze evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Mădălin Necșuțu
