Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la şedinţa CSM, că Procurorul General al României ar trebui să fie membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), iar CSM-ul, ICCJ şi Parchetul General să aibă drept de iniţiativă legislativă.
Klaus Iohannis crede că, între membrii CSAT, ar trebui să se regăsească şi Procurorul General.
„Din punctul de vedere al consolidării sistemului judiciar opinez că, în perspectiva regândirii și modernizării arhitecturii instituționale a legilor siguranței naționale și a legii CSAT, este util să luăm în discuție dacă nu cumva între membrii CSAT ar trebui să se regăsească și procurorul general, nu o persoană anume, ci instituția procurorului general”, a spus şeful statului.
În plus, şeful statului a precizat că CSM, Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie şi Parchetul General ar trebui să aibă drept de iniţiativă legislativă.
„De asemenea, cred că CSM, Înalta Curte și Parchetul General ar trebui să poată avea inițiativă legislativă pentru că reprezintă instituțiile de aplicare a legii, respectiv de guvernare a justiției”, a declarat Iohannis.
„Este de datoria mea să arăt, totodată, că instituțiile nu trebuie personalizate, identificate cu imaginea liderului de la un moment dat. Instituțiile nu „aparțin” conducătorilor. Doar așa ne putem feri de derapaje și manipulări, de situații periculoase și nedemocratice. Așadar, instituțiile trebuie consolidate și apărate în ansamblu, și aici mă refer la toate cele trei componente ale Ministerul Public: Parchetul general, DNA și DIICOT”, a mai precizat Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis a prezidat marţi, şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii, în care va fi aleasă noua conducere a CSM şi va fi prezentat Raportul de activitate al instituţiei pe 2014.