
Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a venit luni la sediul Ministerului Justiției pentru o discuție cu ministrul Tudorel Toader. La ieșire, Kovesi a spus că a discutat despre activitatea DNA și că nu i s-a cerut demisia și nici nu are de ce să-și dea demisia, refuzând să facă mai multe declarații.
„Nu mi s-a cerut demisia, nu intenționez să-mi dau demisia, nu am de ce”, a spus Kovesi, la ieșirea de la această întâlnire, care a durat circa o oră.
A fost „o discuție despre care nu doresc să dau foarte multe detalii, veți afla după ce se termină această etapă. A fost o întâlnire programată pentru astăzi. Am discutat doar despre activitatea DNA”, a spus Kovesi, la întrebările ziariștilor, adăugând că „restul detaliilor probabil că o să le aflați de la dl. ministru”.