Magistrații Tribunalului București au respins, vineri, recursul împotriva arestării preventive înaintat de cei trei români implicați în „Jaful secolului” de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam. În urma acestei decizii, care aconfirmat mandatul emis, pe 21 ianuarie, de Judecătoria Sectorului 5, pe numele inculpaților Eugen Darie, Mihai Alexandru Bitu și Radu Dogaru, reținuți de procurorii DIICOT, vor rămâne după gratii în următoarele 29 de zile. Ancheta acestui caz spectaculos a luat o întorsătură neașteptată după ce unele surse judiciare au afirmat că în acest dosar a apărut și numele designerului și creatorului de modă Cătălin Botezatu. Abordat de Mediafax, acesta a declarat: „Nu știu despre ce este vorba. Nu am nici o legătură cu ce s-a întâmplat și nu am nici o legătură cu așa ceva. Întreaga presă a sărit pe mine, când mai bine ar fi fost să ia legătura cu organele abilitate, respectiv Parchetul. Este vorba despre imaginea mea, care are de suferit dacă numele meu este adus nejustificat în asemenea scandal. Dacă un cunoscut al meu sau un fost colaborator face ceva, nu înseamnă că eu am vreo vină sau sunt implicat. Repet, nu sunt implicat în asemenea acțiune”. Alte informații apărute ulterior au arătat că, de fapt, nu „Bote” este cel vizat în acest dosar ci asistentul său manager, o altă persoană al cărui nume nu a fost încă dezvăluit. Din dosarul cauzei rezultă că acesta din urmă, împreună cu un alt cetățean care vorbea cu accent moldovenesc, ar fi încercat să vândă două tablouri semnate de Matisse, omului de afaceri, Constantin Dinescu, un pasionat colecționar de artă pe care l-ar fi cunoscut la o prezentare de modă. Inițial, afaceristul s-a arătat interesat de achiziție, cu condiția ca tablourile să fie examinate și evaluate de un expert. Conform unor informații apărute în ultimul timp, este vorba despre expertul Mariana Dragu care, văzând că are în față niște lucrări de o valoare inestimabilă, pe care le-a și evaluat la circa 60 de milioane de euro, l-a atenționat pe colecționar că tablourile sunt originale. Înțelegând că are de a face cu niște tablouri furate, Dinescu a refuzat să le mai cumpere. Din păcate pentru ei, datorită faptului că n-au anunțat autoritățile despre existența acelor tablouri rarisime, atât evaluatorul cât și potențialul client au intrat și ei în atenția anchetatorilor, sub acuzație de tăinuire.
„Jaful secolului”
Conform anchetatorilor, furtul celor șapte tablouri a fost comis în noaptea din 15 spre 16 octombrie 2012. Atunci, dispozitivele de alarmă de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam au sunat în jurul orelor trei dimineața, dar până la sosirea Poliției, hoții deja dispăruserăseră fără urmă. Conform listei oferite de autoritățile olandeze, cele șapte capodopere furate sunt „Tête d'Arlequin” de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” și „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, „Autoportrait de Meyer de Haan” și „Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud. La aducerea lor în muzeu cele șapte tablouri au fost asigurate pentru suma de 18 milioane de euro. Dar, aceasta este doar valoarea de asigurare căci, pe piața operelor de artă, ele sunt evaluate la peste 300 de milioane. Spre exemplu, la ultima lcitație la care a fost tranzacționat în anul 2007, „Cap de arlechin” de Pablo Picasso, a fost adjudecat pentru suma de 15 milioane de euro. „Waterloo Bridge, London” de Claude Monet este evaluat la 35 milioane de dolari, iar „Femeie în fața unei ferestre deschise’’ de Paul Gaugain, la circa 39 de milioane de dolari. Motiv pentru care, faima și imensa lor valoare au făcut ca furtul de la Muzeul Kunsthal să fie considerat „Jaful secolului”. După ce au audiat mai multor persoane și după ce au examinat imaginile video înregistrate de sistemul de securitate al muzeului, polițiștii olandezi au stabilit că principali suspecți sunt Eugen Darie, Radu Dogaru și Mihai Alexandru Bitu, cetățeni români despre care se știe că locuiesc de mai mulți ani în Olanda. Acolo, ei sunt cunoscuți ca făcând parte din rândul hoților, dar și ca având relații cu anumite rețele internaționale de trafic cu droguri. În acest sens, presa olandeză a și pus acest jaf pe în legătură cu faptul că, un transport de opt tone de cocaină fusese interceptat și confiscat de autorități cu doar trei zile înaintea jafului. Jaf despre care s-a considerat că ar fi trebuit să contrabalanseze o bună parte din „paguba” suferită de contrabandiști. Încă de la început, anchetatorii olandezi au fost convinși că, o parte dintre tablouri s-ar afla în România. Fapt confirmat și de „tratativele” purtate de asistentul lui „Bote” cu afaceristul Dinescu dar și de evaluarea făcută de expertul de artă care le-a și văzut cu ochii săi. Totuși, nimeni nu știe cu precizie unde se află, în acest moment, cele două capodopere. În cursul zilei de vineri, criticul de artă Pavel ?ê?£ușară a declarat la un post de televiziune că are informații că ambele tablouri s-ar afla la un bărbat care locuiește în Iași. Iar expertul criminalist Liviu Chesnoiu a confirmat, și el, că din actele premergătoare ale anchetei rezultă că tablourile s-ar afla, întradevăr la Iași. Dar asta nu înseamnă că ele au și fost recuperate. Iar din interceptarea unei convorbi telefonice rezultă că Radu Dogaru, speriat de amploarea internațională pe care a luat-o acest scandal a spus într-o conversație: „Mai bine nu le mai luam. Ar trebui să le ardem“. Să sperăm că nu au făcut-o. Prezent în cadrul unei conferințe de presă susținută joi, împreună cu Secretarul general al Interpol, șeful Poliției Române, Petre Tobă, a precizat că în acest caz, considerat cel mai mare furt de tablouri din istorie, s-au făcut percheziții și s-au audiat mai multe persoane, ancheta fiind încă în plină desfășurare. El a mai precizat că există indicii că la furt au participat mai multe persoane, până în prezent fiind arestați doar Eugen Darie, Radu Dogaru și Mihai Alexandru Bitu care ar fi fost identificați pe înregistrările camerelor de luat vederi din incinta muzeului jefuit. Totodată, o echipă de polițiști și un procuror olandez au fost delegați în România pentru a participa la ancheta legată de furtul acestor tablouri.
Elita hoților?
Oricât ar părea de ciudat, acest jaf deosebit de spectaculos a trezit, unora, și un oarece fior de orgoliu hai să-i zicem patriotic. Atinsă lejer de inefabila aripă a senilității, o venerabilă doamnă avocat, veșnic prezentă prin studiourile de televiziune, aproape că se mândrea cu faptul că, alături de tinerii noștri specialiști care sunt apreciați în străinătate, iată că am intrat și noi în rîndul lumii și avem și hoți care dau lovituri de mare anvergură. De fapt, în acest caz „viața nu bate filmul”. Ba, mai mult decât atât, realitatea diferă enorm de jafurile pe care le vedem prin filme. Din dosarul acestei cauze rezultă că toți cei trei români implicați în jaf sunt doar niște găinari, care s-au făcut remarcați mai ales prin tâlhării și alte acte de violență. Nu este exclus ca ei să fi fost doar niște simpli „executanți”, băgați la înaintere de adevăratele „creere” care au pus la cale acest jaf, în toate amănuntele sale. Dar după cum spun și autoritățile, ancheta este în curs, și nu este exclus să mai scoată la lumină și alte informații deosebit de interesante.
Oricât de spectaculos ar fi el, chiar și acest „jaf al secolului” nu este o premieră pe meleagurile noastre. În anul 1968, „jaful secolului” a fost considerat cel de la Muzeul Brukenthal de unde, în noaptea de 26 mai 1968 s-au furat opt tablouri evaluate la aproximativ 25 de milioane de dolari. A fost un furt deosebit de spectaculos pe care nici măcar celebrul anchetator Dumitru Ceacanica nu l-a putut elucida. La un moment dat, după 1990, s-a și spus că furtul ar fi fost executat de agenți ai Securității, dar nimeni nu a putut confirma această ipotezp. În mod ciudat, patru din cele opt tablouri au ieșit la iveală abia în anul 1998, când ele au și fost retrocedate statului român. Despre celelalte patru nu s-a mai aflat nimic, nici până în ziua de azi.
Trebuie să recunoaștem că efortul anchetatorilor olandezi este de-a dreptul admirabil. La fel cum admirabil este și ajutorul oferit de anchetatorii români. Dar asta nu ne împiedică să ne întrebăm pe unde au umblat polițiștii și procurorii noștri atunci când, prin 1999, de aici din București, a fost furată celebra „Domnișoară Pogany”, operă de referință a nu mai puțin celebrului Constantin Brâncuși. ?ê?£i aceea a dispărut fără urmă, iar tot ceea ce au fost în stare marii noștri anchetatori, a fost să ridice neputincioși din umeri și să recunoască faptul că habar nu au pe unde s-ar putea afla. ?ê?£i nu au mai aflat nici până în ziua de astăzi.
Vasile Surcel
