O nouă percheziție a avut loc, ieri, la sediul social al Sindicatului "Pro Lex" în dosarul în care procurorii Parchetului instanței supreme au declanșat urmărirea penală pentru fraudă, liderul de sindicat Vasile Lincu declarând, pentru MEDIAFAX, că a pus la dispoziție toate actele cerute.
Vasile Lincu a spus că anchetatorii au venit la sediul Sindicatului "Pro Lex" pentru a cere contabilitatea organizației din perioada 2007 – 2009, "chiar dacă este a doua oară când vin la o adresă greșită".
"Au venit la punctul de lucru, la birou, din nou având greșită adresa. Ne-au cerut actele contabile din 2007 – 2009, le-am dat pentru a patra oară, acum în doi saci sigilați", a precizat Lincu.
Liderul sindical a susținut că, deși nu era obligat să dea actele, având în vedere că pe documentele de percheziție nu era trecută corect adresa, a prezentat și pus la dispoziție toate actele solicitate, chiar și dovezi că sindicatul a colaborat cu cei de la ANAF privind documentele cerute.
Polițiștii au stat la sediul "Pro Lex" aproximativ o oră și jumătate.
Prima percheziție în acest caz a avut loc în 8 martie, la sediul social al Sindicatului "Pro Lex", care este și locuința personală a liderului Vasile Lincu.
?à?ín aceeași zi, Parchetul instanței supreme a comunicat că liderii sindicali în cadrul Sindicatului Polițiștilor și Vameșilor "Pro Lex", Vasile Lincu și Florin Ilie V?à?ílnei, sunt urmăriți penal pentru însușire de bani, iar trezorierul sindicatului Negoiță Voinea, pentru înregistrare fictivă în gestiune a operațiunilor.
Procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție efectuează cercetări în acest caz pentru delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată și fals intelectual față de trei învinuiți.
Anchetatorii au constatat că Vasile Lincu și Florin V?à?ílnei Florin Ilie și-ar fi însușit și ar fi folosit diferite sume de bani, fără aprobarea organelor de conducere și fără descărcare de gestiune, în timp ce Negoiță Voinea ar fi acceptat înregistrarea în contabilitate a operațiunilor fictive și a denaturat veniturile și cheltuielile sindicatului Pro Lex.
Vasile Lincu și Florin Ilie V?à?ílnei", cu ajutorul trezorierului sindicatului Negoiță Voinea, și-ar fi însușit 1,2 milioane de lei (285.000 de euro), faptele fiind comise la sfârșitul lunii decembrie 2009, respectiv în cursul anului 2010.
Potrivit Parchetului, cercetările efectuate au mai relevat că cei doi lideri sindicali au încheiat contracte în numele Sindicatului "Pro Lex", iar recepția unor bunuri a fost consemnată fără justificare în documentele contabile și fără descărcare de gestiune. De asemenea, probatoriul administrat a relevat că au fost achitate din fondurile sindicatului sume de bani cu titlul "drepturi de autor" fără îndeplinirea condițiilor legale.
O plângere privind anumite nereguli la sindicatul "Pro Lex" a fost înregistrată în 2010 la Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), polițiștii luând număr unic de înregistrare a cauzei la un parchet local. Ulterior, în septembrie 2010, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului înaltei Curți de Casație și Justiție a preluat investigațiile în acest caz, în care polițiștii fac cercetări, sub supravegherea procurorilor.
Vechile escrocherii ale lui Lincu
Ziarul “Curentul” a prezentat în exclusivitate zilele trecute documente care demonstrează negru pe alb că Lincu este veteran în escrocherii.
Ultima diversiune politico-mediatică de proporții, supranumită „tabla de șah“ a corupției din vămi, a fost lansată de liderul penal al sindicatului vameșilor și polițiștilor, Vasile Lincu, pentru a abate atenția de la ilegalitățile săvårșite de el în ultimii șase ani. Că avem de-a face cu un escroc au confirmat-o nu numai psihiatrii, care i-au analizat comportamentul public, dar și televiziunile mogulilor care, chemate să afle în direct cine este „regina“ corupției, au aflat doar că Vasile Blaga a fost șef de vamă la începutul anilor 1990. Vreme de o lună de zile presa romånească a jucat șah pe tabla lui Lincu, asiguråndu-i acestuia o vizibilitate suficient de mare pentru ca procurorii care declanșaseră deja, de anul trecut, urmărirea penală împotriva lui, să slăbească strånsoarea sau să poată fi acuzați că acționează la comandă politică.
Astfel, alături de alți doi membri în conducerea Pro Lex, Vasile Lincu este urmărit penal în dosarul nr. 1299/P/2010 instrumentat de procurori din cadrul Secției de Urmărire penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe langă îCCJ. El este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată și fals intelectual, frauda ridicåndu-se la aproximativ 12 miliarde de lei. Asta până acum, pentru că documente extrem de importante descoperite de noi arată că procurorii trebuie să extindă urmărirea penală asupra infractorului Vasile Lincu și pentru perioada 2005-2008, cånd a semnat ilegal numeroase documente oficiale fie ca director al Direcției Resurse Umane, Organizare generală și învățămånt din Autoritatea Națională a Vămilor (ANV), fie ca lider al sindicatului ROMVAM transformat ulterior, în iulie 2005, în Pro Lex.
Documentele intrate în posesia noastră n-au putut fi cercetate de anchetatorii din subordinea procurorului-șef Marius Iacob deoarece ele au dispărut din ANV, fiind sustrase și ascunse chiar de Vasile Lincu în perioada în care a ocupat temporar funcția de director Resurse Umane din ANV. Ele probează fără tăgadă că Lincu a încălcat legea în mod premeditat, ocupând în același timp cu funcția de lider sindical o funcție publică de conducere în ANV.