
Fiica nababă, tatăl falit…
Livio Burton este director adjunct al Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB), însă nu activitatea sa l-a făcut celebru, ci faptul că este tatăl Addei Burton. Copil de bani gata, Adda Burton este una dintre răsfățatele tabloidelor, urmărite de paparazzi de când ies din casă până pleacă, dimineața, din cluburile de fițe. Cunoscută inițial ca „iubita minora“ a fotbalistului Hristu Chiacu, tânăra care a împlinit de curând 20 de ani a făcut senzație în lumea cărduților (copii de bani gata, pentru necunoscători n.r.) și al devoratorilor de cancanuri când tabloidele au arătat că într-o zi banală, când iese la coafor, are asupra ei o „mică“ avere: Ferrari F430 Spider, mașină al cărei preț ajunge la 180.000 de euro, ceas Hublot Chronograph din aur roz de 22 de carate, al cărui preț se ridică la 30.000 de euro, inel cu pulbere de briliante, semnat, în mod evident, de o importantă casă de bijuterii, care valorează 10.000 de euro, un diamant de trei carate, de 20.000 de euro, o brățară Tennis Bracellet din platină sau aur alb încrustată cu briliante minuscule care însumează 7-8 carate și a cărei valoare se ridică la 15.000 de euro, plus o geantă Hermes Birkin, de 6.500 de euro, și un telefon – Vertu – de circa 30.000 de euro.
Averea misterioasă a lui Livio
Dacă fiica se afișează cu gageturi și bijuterii de 300.000 euro, tatăl, angajat la ALPAB, trăiește dintr-un modest salariu de 1.900 lei. Cel puțin așa arată declarația de avere! Și nu a fost deloc ușor să o obținem.
După săptămâni de așteptări, telefoane și negocieri, reprezentanții ALPAB ne-au pus la dispoziție declarația de avere și pe cea de interese a lui Livio Burton.
Cum știam din tabloide că Adda Burton „a avut norocul să se nască într-una dintre cele mai înstărite familii din România, cu o avere estimată la peste 100 de milioane de euro“, nu mică ne-a fost surpriza când am aflat că Livio Burton este sărac. Sărac lipit!
Mai exact, directorul ALPAB nu are casă, nu are terenuri și nici mașină. Nu are bijuterii sau obiecte de artă. Nu are niciun leu în cont dar, din fericire, n-are nici datorii!
N-are nimic!
Interesant este că declarația de avere a fost completată pe 8 iunie 2011, dată la care directorul adjunct al ALPAB era divorțat, dar nu se făcuse partajul. Cu alte cuvinte, Livio Burton trebuia să declare banii făcuți împreună cu fosta soție din afacerile cu muștar, conserve și imobiliare (cum tot din tabloide am aflat).
Două canapele…
Tina și Livio, au divorțat în 2009, cei doi fiind de atunci într-un adevărat război pentru banii acumulați în timpul căsniciei.
În iulie, judecătorii au decis că Tina Burton nu trebuie să împartă cu fostul soț averea de 100 milioane euro, ci canapelele. Astfel, Livio Burton s-a ales cu două canapele „fără valoare“, cum relatau tabloidele. Deși acestea ar putea fi canapele pe care soții Burton au făcut planurile afacerilor cu muștar, mobila fiind adusă din Canada la începutul anilor ‘90, când cei doi au venit în țară, Livio a spus că nu le vrea și a atacat sentința.
Eugen Man, avocatul lui Livio Burton, ne-a declarat că situația e neschimbată în cazul celebrului divorț – Livio și „Regina imobiliarelor“ sunt în proces de partaj.
„Avem un nou termen în octombrie la Judecătoria Buftea“, ne-a declarat Eugen Man, adăugând că nu se așteaptă la vreo surpriză. „Ea va avea 98% din avere, iar el 2%“, a spus avocatul.
… Două silicoane
Singura avere (trecută în declarație) a directorului ALPAB este soția – Victoria Burton. A adjunctului.
Presa răutacioasă a scris că „averea“ lui Livio ar fi trecut mai întâi pe la directorul general al ALPAB, Radu Popa, care ar fi „tunat-o“ cu silicoane de peste 14.000 lei.
„Curentul“ a mai scris despre mariajul controversat de la Lacuri și Parcuri, dar și despre silicoanele Victoriei Burton (fostă Baboi), plătite din fondurile Bursei Române de Mărfuri.