Salariatii Petrom au pierdut controlul asupra actiunilor pe care le detineau prin Petromservice in mai multe companii. Conform portalului Hotnews.ro, in spatele intregii afaceri se afla Liviu Luca, seful sindicatului Petrom, care declara anul trecut ca este consiliat de catre Sorin Ovidiu Vintu. Participatiile salariatilor Petrom la Petromservice au scazut de la 50% la jumatate. In acelasi timp, off-shore-ul cipriot Elbahold Ltd. detine acum aproape jumatate din Petromservice.
Petromservice este o firma creata de Asociatia Salariatilor din Petrom si unde, anul trecut, detinea 50% din actiuni. Firma este controlata de Liviu Luca, iar tranzactia apare chiar in momentul in care Sorin Ovidiu Vintu recunoaste faptul ca este actionar la Realitatea TV, una dintre firmele la care Petromservice detinea participatii.
Petrolistii au pierdut imperiul media
Cea mai cunoscuta companie la care salariatii Petrom au actiuni este Realitatea Media SA, societate care detine postul de televiziune cu acelasi nume. Aici Petromservice avea 10 procente. De asemenea, oamenii lui Luca au, in domeniul media, 99% din actiunile de la societatile Ziua SRL, Editura Ziua SRL, Euroest Press SRL si Ana-Maria Press SRL. Totodata, Petromservice detine si 51% din actiunile la Dixit Press SRL Prahova.
Ziua SRL, Editura Ziua SRL si Ana-Maria Press SRL sunt companiile care graviteaza in jurul ziarului -Ziua-, ultima dintre ele fiind tipografia la care se tipareste acest cotidian, alaturi de -Gardianul- si -Averea-.
Euroest Press SRL este firma care edita defunctul ziar -Averea-, iar Dixit Press SRL din Prahova este compania care editeaza ziarul local -Telegraful de Prahova-.
In acelasi timp, oamenii lui Liviu Luca au pierdut controlul si asupra celebrului institut de sondare a opiniei publice INSOMAR, unde prin Petromservice detineau 87,5% din actiuni.
Afaceri cu terenuri si petrol
Misterioasa firma din Cipru a ajuns sa controleze prin intermediul Petromservice companiile petroliere Petro Trust SRL din Bucuresti, unde firma lui Luca detine toate participatiile, X-Oil Grup, unde Petromservice are 51,5% din actiuni, la fel ca si in Union Oil Software.
De asemenea, Elbahold Ltd controleaza 10 procente din Imobiliar Network 2002 SA, peste jumatate din Petro Security Grup si aproape 70 de procente din actiunile companiei de navigatie fluviala Giurgiu Nav SA.
Elbahold Limited are 50% din Comac-ul lui Vintu
Firma care detine aproape jumatate din actiunile Petromservice si care a preluat controlul asupra imperiului media al salariatilor Petrom are 50% si din off-shore-ul Comac Limited. Acesta a fost asociat lui Ovidiu Vintu din cauza faptului ca in Romania era reprezentat de locotenentii lui SOV din Gelsor, Dan Stratan si Mircea Solomon.
Comac Ltd. a detinut pana de curand pachetul majoritar de actiuni de la Expresiv SRL, firma care detinea licenta la Radio Total. Recent, la presiunile CNA, a iesit la iveala ca participatiile au fost vandute de Comac unui alt off-shore: Radoway Ltd. Cipru.
Comac Limited mai are 80% din actiunile Accent Travel & Events Bucuresti. La aceasta firma este director Lucian Bornea, fost manager al firmei lui Sorin Ovidiu Vintu – Gelsor Travel & Tour. Off-shore-ul cipriot mai are si 90% din actiunile G.M. Invest SA, firma ai carei actionari sunt fosti angajati de la Gelsor.