Home Actualitate ”Locotenentul” lui Sorin Oprescu își trăgea contractele pentru firmele sale fix din...

”Locotenentul” lui Sorin Oprescu își trăgea contractele pentru firmele sale fix din biroul Primăriei !

DISTRIBUIŢI

 

Șeful Direcției Infrastructură din Primăria Capitalei, Mădălin Dumitru,apropiat al primarului general al Capitalei Sorin Oprescu, a asigurat clienți societăților controlate de el, ale căror cifre de afaceri au crescut „semnificativ” după numirea sa în funcție, arată procurorii DNA, în referatul cu propunerea arestării preventive a acestuia.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție arată că „prin exercitarea unor activități incompatibile cu funcția de director general în cadrul Primăriei Municipiului București, folosind informații cu privire la posibili clienți pentru produsele distribuite de societatea Precon și respectiv serviciile prestate de societățile Magistral Plus Mobile obținute din prisma atribuțiilor pe care le avea realizarea procedurilor de achiziție, în derularea contractelor, în decontarea lucrărilor și respectiv în acordarea avizelor/aprobărilor pentru constructori, Dumitru Mădălin Ionică a asigurat clienți societăților controlate, aspect ce se reflectă în creșterea semnificativă a cifrei de afaceri a societăților din grup după numirea sa în funcția de director general în cadrul Primăriei municipiului București”.

Astfel, arată DNA, în calitate de funcționar public, Mădălin Dumitru se află în conflict de interese dacă interesele sale patrimoniale pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice și, ca urmare, avea obligația să se abțină de la luarea deciziilor în ceea ce privește procedurile de achiziție în care erau impliciți ofertanți ce asigurau contracte pentru societățile Precon și Magistral.

„Faptele numitului Dumitru Mădălin Ionică, constând în aceea că, utilizând inclusiv informațiile obținute în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a asigurat pentru Precon și Magistral condițiile încheierii unor contracte avantajoase, identificând posibili clienți printre antreprenorii sau subcontractorii de pe contractele cu Primăria municipiului București, contactându-i pe aceștia și solicitându-le întrevederi cu persoane din conducerea celor două societăți controlate, stabilind termenii ofertelor, negociind contracte, încălcând astfel dispozițiile art. 79 alin. 1 lit. c și art. 94 din Legea nr. 161/2003, raportat la funcția de director general în cadrul Primăriei municipiului București și atribuțiile ce îi reveneau ca președinte al comisiilor de evaluare în cadrul anumitor proceduri de achiziție și director al Direcției coordonatoare a proiectelor, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de efectuare de acte de comerț incompatibile cu funcția …”, mai notează anchetatorii, în referat.

Mădălin Dumitru, suspendat din funcție, a fost reținut în 5 iunie, fiind acuzat de fals în declarații, efectuare de acte de comerț incompatibile cu funcția, participație improprie la delapidare, luare de mită, abuz în serviciu și trafic de influență.

Procurorii DNA au cerut Tribunalului București arestarea preventivă a lui Mădălin Dumitru, însă instanța a dispus, în 7 iunie, cercetarea acestuia în libertate, sub control judiciar.

Anchetatorii au mai arătat, în referatul prin care au cerut arestarea preventivă, că „este cert că inculpatul Dumitru Mădălin Ionică pretindea comisioane pe contractele derulate de Primăria municipiului București, fapt ce explică sursa de finanțare a achizițiilor de bunuri mobile și imobile pe numele său și al altor persoane, în condițiile în care venitul declarat de inculpat nu acoperă cheltuielile cu autoturismele utilizate, excursiile în străinătate, concediile de lux”.

Astfel, potrivit procurorilor, în declarația de avere din 4 noiembrie 2008, Mădălin Dumitru a declarat că are în proprietate: un teren în localitate Moroeni, județul Dâmbovița; un teren intravilan, o casă și trei apartamente în București; un spațiu comercial în localitatea Niculești, județul Dâmbovița; o casă în Voluntari, județul Ilfov.

Procurorii au precizat că în 3 februarie a fost dispusă în acest caz începerea urmăririi penale pentru efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția și încheierea de tranzacții financiare utilizând informații obținute în virtutea funcției, abuz în serviciu și luare de mită, fapte în legătură cu procedurile de achiziție și contractele derulate de Primăria Capitalei în perioada 2010 – 2014, contractarea și subcontractarea lucrărilor aferente proiecte: „Diametrala N-S străpungere str. Buzești – str. Berzei – str. Uranus”; „Reabilitarea infrastructurii de bază în Centrul istoric al municipiului București”; „Rețeaua metropolitană de fibră optică a municipiului București pentru telecomunicații – Net City”; „Pasaj subteran Piața Presei Libere”; „Modernizare străzi cu lunii de tramvai – obiectiv 5 – șoseaua Tunari”; „Reabilitarea Infrastructurii educaționale în municipiul București”; concesiune serviciu public de iluminat în Capitală.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.