Home Actualitate Lucian Bode chemat la audieri

Lucian Bode chemat la audieri

DISTRIBUIŢI

În urma incidentului de o gravitate extremă soldat cu agresarea a doi jurnalişti şi a unui activist de mediu care filmau un documentar internaţional despre tăierile de păduri din România, Iulian Bulai, vicelider al grupului USR PLUS din Camera Deputaţilor şi preşedinte al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, îl invită la audieri pe ministrul de Interne, Lucian Bode.

„În urma violentului atac asupra jurnaliştilor petrecut la Suceava, am decis invitarea la Comisia de cultură, arte şi mijloace de informare în masă, a ministrului de interne, Lucian Bode. Securitatea jurnaliştilor este importantă. Poliţia şi Jandarmeria trebuie să ia măsuri cu precădere pentru categoriile sociale şi profesionale expuse riscului la violenţă. Protecţia jurnaliştilor este o problemă la nivel european, iar statul român trebuie să ia în serios această provocare. Sper ca ministrul să dea curs acestei invitaţii. Avem obligaţia de a susţine şi de a proteja jurnaliştii. De meseria lor depinde deschiderea şi libertatea întregii societăţi”, declară deputatul USR PLUS Iulian Bulai.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, este invitat la audieri marţi, ora 15.30.

În contextul în care s-au înmulţit, în ultimul timp, incidentele violente în care sunt implicaţi activişti de mediu, jurnalişti şi simpli cetăţeni îngrijoraţi de soarta pădurilor din România, iar anchetele desfăşurate de autorităţi nu au avut rezultate concrete, USR PLUS a reiterat, în cursul zilei de vineri, solicitarea de a fi înfiinţată de urgenţă o Direcţie specializată în investigarea infracţiunilor de mediu, „DNA-ul pădurilor”. Proiectul, iniţiat de USR încă din timpul legislaturii trecute şi blocat, în 2020, de Guvernul PNL la Curtea Constituţională, a fost, practic, din nou sabotat prin demiterea ministrului Stelian Ion.

Politicienii să înceteze a mai proteja Mafia pădurilor, iar forţele de ordine să-şi facă datoria de a-i apăra pe cetăţenii cinstiţi ai României!

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.