
Sindicatul Politistilor din Romania „Diamantul” a transmis o scrisoare deschisă ministrului Lucian Bode căruia îi cer să înceapă curîțenia cu propria-i persoană și să-și facă publică teza de doctorat:
DOMNULE LUCIAN BODE
Sindicatul Polițiștilor din România ”Diamantul” a luat act de intenția – anunțată public – de a scoate ”putregaiul din sistem”, înțelegând din poziția dumneavoastră că este vorba despre impostori, profitori și incompetenți.
Noi am semnalat de nenumărate ori problemele din Ministerul Afacerilor Interne – chiar sub geamul dumneavoastră în data de 25 martie 2021 – dar înțelegem că erați plecat cu alte probleme mai importante decât doleanțele polițiștilor.
Sincer, noi nu v-am văzut niciodată competent să ocupați funcția de ministru al Ministerului Afacerilor Interne. Fiecare zi cu domnia voastră în acest fotoliu – sau banchetă – înseamnă o amânare a reformării domeniului pe care îl păstoriți. Și aceasta pentru că nu poți reforma un sistem pe care îl cunoști din auzite iar curățenia trebuie să înceapă, înainte de toate, exact cu cei din aparatul central. O clică de îmbâxiți înzorzonați în stele de general – cu toată șleahta lor –, iluștri anonimi ai faptei, depășiți de realități și lipsiți de orice perspectivă. Ei sunt bolovanii ce-au prins crustă sub toate mandatele de miniștri care au curs în MAI, absolut fără nici un folos.
Oricât v-a bătut lumea obrazul, iată, sunteți deja la al doilea mandat, fără a remarca ceva notabil la sfârșitul celui dintâi. În schimb, ați prins câteva ocazii de a vă anunța demisia de onoare, se pare, că mai multe decât orice alt predecesor. Evenimentele din ultimele zile sunt un nou imperativ, pe care nu sunteți capabil să-l înțelegeți, așa cum nu ați fost apt să înțelegeți urgența formulării unui modest gest de compasiune față de familia copilei, accidentată mortal pe trecerea de pietoni, de o mașină a poliției. Pentru familia îndoliată, dar și pentru miile de polițiști supuși pe nedrept oprobiului mediatic.
Până la urmă, pentru că – urmare a presiunii publice – ați fost nevoit să ieșiți la lumină și chiar să anunțați curățenia MAI de ”putregai”, vă propunem să începem chiar cu persoana domniei voastre, bănuită de impostură și plagiat, din cauza clasificării tezei de doctorat. Considerăm că cei care au luat o asemnea măsură, v-au pus cinstea la bănuială și de aceea propunem să declanșați procedura de declasificare a lucrării dumneavoastră de doctorat și supunerea acesteia la proba plagiatului, prin CNATDCU.
Am încercat să vă ajutăm noi, am găsit-o cu titlul ”Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI, România în context european actual”, și aflăm că e publicată de editura CA Publishing, în anul 2021 însă ne-a fost imposibil să o achiziționăm. Anunțăm chiar cu această ocazie că suntem gata să cumpărăm noi, Sindicatul Polițiștilor din România ”Diamantul”, un exemplar al cărții dumneavoastră, plătim valoarea unui spor de doctorat pe o lună (950 lei).
Suntem gata, domnule Ministru, să vă sprijinim cu organizarea unei colecte publice pentru (re)publicarea cercetării științifice pe care ați realizat-o, în interesul țării – care vă plătește spor de doctorat, din bugetul public – și poate chiar al omenirii.
Așadar, înainte de a vă apuca de curățenie în Minister, vă invităm public să vă curățați propriile mâini, nu de alta dar prin dosirea tezei dumneavoastră de doctorat sub umbrela protecției informațiilor clasificate, nu faceți decât să mânjiți – de la cel mai înalt nivel – și ceea ce a mai rămas din onoarea Ministerului Afacerilor Interne.
Acesta credem că va fi semnalul declanșării curățeniei de putregai a Ministerului Afacerilor Interne.
Vitalie Josanu
Prim-vicepreședinte
Lucian Bode nu a reacționat.
Stimata Redactie,
Asta au vrut politicul sa destructureze masiv organigrama celui mai important minister din structura Guvernului, practica prin care au alungat masiv profesionistii folosind ca mijloc modificari la legislatia interna si inducand in mod voit un sentiment de frustrare si de ce nu nemultumire.
Cum va explicatia ca o fosta angajata IRINA ALEXE cu rang de general era pensionata la 45 de ani si angajat pe din dos direct la cascavalul banilor publici in zona limitrofa ministrului de interne pe mii de euro venit lunar, in timp ca in majoritatea comunelor din Romania de dupa 1990 nu mai sunt posturi de politie rurala pentru ca nu sunt bani sa angajeze personal calificat !?
Sau cum poti sa explici politistilor din zona operativa, din teren ca ei vori iesi la pensie la 65 de ani, dupa ce au fost non stop in lupta cu infractionalitatea, fara libere, fara concedii de odihna, cu salarii mizerabile, ca familiile le sunt distruse, ca permament sunt amenințati de infractori sau de cei care-i apara pe infractori, explicati asta si incercati sa gasiti alternative !?
Incercati dumneavoastra sa explicati opiniei publice de ce un ministru de interne precum Gabirel Oprea cheltuia sute de mii de euro pentru propiul sau confort personal de la sediul unde-si desfasura chiolhanurile cu apropiatii, ca nu-i asa banul public este fara numar – vorba manelistilor.
Sefii de post din satele mici au crescut porci si au adunat / scazut voturi ptr partid. Asa cum n-ai doctor la o comuna ff mica care nici n-ar mai trebui sa aiba primarie asa n-ai nici SEF de post. Politistii de la sectii sa-si faca rondul. De cand li s-a dat voie safaca cumul cu job in privat sunt numsi in concediu si ingrijirea copilului. Lucreaza la privat, de la MAI asteapta pensia
Stiu politist cu statie ITP, cu functie la politia municipala dintr-un judet.Se poate pentru unii , cumul de servicii la privat si la stat.Nu suntem orbi, comunitatea-i mica oamenii se cunosc intre ei.