Home Actualitate MAE intervine pentru jurnalistul clujean arestat de trei luni la Moscova

MAE intervine pentru jurnalistul clujean arestat de trei luni la Moscova

DISTRIBUIŢI

Purtatorul de cuvant al MAE, Corina Vintan, sustine ca Ambasada Romaniei la Moscova a facut demersuri pe langa MAE si pe langa Ministerul de Interne al Federatiei Ruse pentru punerea in libertate a jurnalistului clujean Walter Ghidibaca (32 ani), arestat pe Aeroportul Sheremetievo 2, din Moscova, inainte de a reveni acasa, in data de 11 august a.c., sub acuzatia de -raspandire cu buna stiinta de informatii false, privind acte teroriste-.

Vintan a spus ca secretarul de stat pentru afaceri europene, Adrian Vierita, a adresat o scrisoare ambasadorului Federatiei Ruse la Bucuresti, Alexandr Ciurilin, iar seful sectiei consulare a Ambasadei Federatiei Ruse la Bucuresti, Anatoli Lebedev, a fost convocat la Directia Generala Afaceri Consulare a MAE. Oficialul MAE a mai spus ca deja consulul roman la Moscova l-a cautat de doua ori pe jurnalist, vizite din care a rezultat ca acesta are doi avocati rusi – dintre care unul din oficiu (Yuri Lasenko) si altul angajat (Scoblina Oxana Alexandrovna), precum si trei din Romania (Popa Raul Nicolae, Anatol Panzaru si Graziuc Todor).

Surse neoficiale spun ca autoritatile ruse ar fi luat in calcul eliberarea si judecarea in stare de libertate a jurnalistului clujean, insa au stabilit o cautiune de 20.000 USD, bani de care Ghidibaca nu dispunea. Acum, in urma demersurilor MAE, tanarul asteapta ca procurorii rusi sa-l trimita in judecata in stare de libertate.

Povestea lui Walter Ghidibaca este incredibila: dupa ce realizase un film (-Hello Siberia-) si strabatuse cu o Dacie veche de 25 de ani traseul dintre Cluj-Napoca si Vladivostok (14.000 kilometri) s-a imprietenit pe Aeroportul Sheremetievo 2 cu un rus, cu care ar fi baut cateva beri, dupa care la punctul de control i-ar fi spus in gluma vamesului ca ar avea o bomba in rucsac. Urmare a acestei glume inocente, el a fost arestat, riscand o pedeapsa cu inchisoarea de pana la 3 ani sau o amenda de 7.000 USD. Conform aparatorului din oficiu, Yuri Lasenko, romanul e arestat pentru incalcarea articolului 207 din Codul penal rus – -dezinformarea intentionata cu privire la acte de terorism-.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.