Home Actualitate MAE: România nu recunoaşte „alegerile prezidenţiale” organizate în regiunea separatistă georgiană Abhazia

MAE: România nu recunoaşte „alegerile prezidenţiale” organizate în regiunea separatistă georgiană Abhazia

DISTRIBUIŢI

România nu recunoaşte aşa-zisele alegeri prezidenţiale organizate, la 24 august, în regiunea separatistă Abhazia din Georgia, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.

Totodată, autoritățile române nu recunosc cadrul constituţional şi legal în care au avut loc aceste alegeri şi consideră  „scrutinul” drept ilegal şi nerelevant din punct de vedere politic şi juridic.

Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă îngrijorarea cu privire la potenţialul de risc indus asupra stabilităţii regionale, prin caracterul provocator şi unilateral al organizării aşa-ziselor scrutinuri electorale menite să confecţioneze o aparenţă de legitimitate, normalitate şi legalitate regimurilor separatiste din spaţiul ex-sovietic.

În acest context, Ministerul Afacerilor Externe reiterează poziţia principială a României privind sprijinul pentru soluţionarea pe cale paşnică, negociată a conflictelor prelungite din Georgia, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Georgiei, în cadrul graniţelor sale recunoscute pe plan internaţional.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.