Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a facut publice ieri, rezultatele unui studiu sociologic realizat de Transparency International Romania, privind perceptia magistratilor romani asupra independentei sistemului judiciar. Potrivit respectivului studiu, judecatorii si procurorii romani percep o crestere a independentei sistemului judiciar dar, la nivel individual, acestia au declarat ca resimt inca presiuni din partea mai multor factori, dintre care pe primul loc se afla presa.
Studiul referitor la perceptia magistratilor asupra independentei sistemului judiciar a fost realizat pe anul 2006, la cererea CSM. Potrivit studiului, -principalul factor de presiune identificat atat de procurori, cat si de judecatori, este mass-media, acestia percepand pozitionarile presei in cauzele sau dosarele aflate pe rol sau in curs de solutionare ca pe o ingerinta majora in activitatea lor-. Astfel, magistratii au sustinut ca -in sala de sedinta se repercuteaza practic, tot ce apare in mass-media, transformandu-se astfel in presiune-. Totodata, desi potrivit statutului de judecator sau procuror, magistratul trebuie sa instrumenteze si sa judece dosarele doar in spiritul si litera legii, fara ca activitatea lor sa fie afectata din exterior, raportul realizat de Transparency International spune ca -magistratii se simt presati de ideea ca presa solutioneaza cauzele in locul lor, anterior unei solutii judiciare in speta, iar daca solutiile astfel pronuntate nu sunt conforme cu cele ale presei, intervin blamul mediatic si acuzatiile de incorectitudine si coruptie-. In acest context, Victor Alistar – directorul executiv al Transparency International a aratat ca magistratii nu au perceput exact diferenta dintre presa ca transmitator al unei informatii sau ca si canal in sine, de multe ori mesajele fiind percepute ca presiune. Directorul executiv al Transparency International a mai pus ca -teama- magistratilor cu privire la mass-media e generata de faptul ca acestia nu accepta criticile semnalate in presa, deoarece -considera ca au destula experienta si pregatire pentru a-si face treaba exact asa cun cred de cuviinta-.
Magistratii se simt influentati -de sus-
Al doilea factor de presiune identificat de magistratii chestionati este executivul – perceput de catre procurori prin mecanismul de numire a conducerii Parchetului instantei supreme, perceptia fiind mai mult indirecta la nivelul judecatorilor – manifestata in special prin intermediul bugetului. In opinia magistratilor, excutivul tinde sa fie unul dintre factorii externi cu influenta cea mai pregnanta asupra sistemului judiciar. Ca raspuns la intrebarea -cum se exercita presiunile din partea mai multor institutii-, procurorii au identificat ca mijloc direct de presiune procurorii sefi – cu 58,3% si presa – cu 38,1%. Indirect, presiunea cea mai mare este perceputa de catre procurori ca venind din partea guvernului si a CSM. La randul lor, judecatorii au aratat ca direct, cele mai mari presiuni le-au resimtit din partea presedintilor de instante si mass-media, in timp ce, indirect, cele mai mari presiuni le-au simtit din partea guvernului si a presedintiei. Mai mult, potrivt raportului realizat de Transparency International, 27% dintre judecatori au aratat ca au cunostinta de cazuri in care au existat presiuni politice pentru numirea unor magistrati in functii de conducere, in timp ce 71% au raspuns negativ.
Magistratii cred ca opinia publica ii influenteaza negativ
Un aspect destul de alarmant in opinia autorilor raportului mentionat este perceptia magistratilor asupra opiniei publice. Astfel, 36,1% dintre magistrati identifica opinia publica ca avand o influenta negativa asupra independentei sistemului judiciar, iar 45% percep ca opinia publica nu are nici un fel de influenta. Potrivit Transparency International, aceste date arata o grava stare de spirit in interiorul sistemului de justitie, dar si o perceptie eronata asupra raportului dintre justitie si societate. -Datele de mai sus reliefeaza ca societatea ori nu influenteaza in nici un fel modul in care functioneaza sistemul de justitie, ori influenteaza negativ-, se mai arata in studiul cerut de CSM. Trebuie spus ca doar 17% dintre magistrati considera ca opinia publica influenteaza pozitiv sistemul de justitie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















