Curtea de Apel București (CAB) a decis ieri suspendarea actului administrativ emis de Ministerul Justiției prin care a fost întreruptă acordarea sporului de 50%, admițând cererea judecătorilor și a personalului auxiliar de la Tribunalul București și a procurorilor de la Parchetul Capitalei.
Curtea de Apel București a admis acțiunea magistraților și a personalului auxiliar de la Tribunalul București împotriva Ministerului Justiției, dar și pe cea a procurorilor și a personalului auxiliar de la Parchetul Capitalei, împotriva procurorului general, ordinatorul de credite pentru Parchete, potrivit purtătorului de cuvânt al instanței.
Instanța a admis și acțiunile împotriva Ministerului Justiției ale personalului auxiliar din Tribunalul Mehedinți și ale magistraților Tribunalului Vâlcea.
Totodată, magistrații Curții de Apel București au admis și cererea unor procurori din Parchetul instanței supreme, judecând această solicitare tot marți, deși termenul inițial era stabilit în 21 iulie.
Deciziile Curții de Apel București nu sunt definitive, ele putând fi atacate la instanța supremă.
Vicepreședintele Tribunalului Capitalei, Laura Andrei, declara că magistrații au cerut suspendarea acestui act administrativ.
Laura Andrei a spus că nemulțumirea magistraților nu este legată doar de eliminarea sporului de 50% de suprasolicitare neuropsihică sau a drepturilor salariale, ci și de faptul că, prin reducerea bugetului, ministrul justiției, Cătălin Predoiu, a lăsat instanțele „în ghearele creditorilor“, Poșta refuzând să trimită orice procedură de citare, în timp ce sediile instanțelor sunt amenințate de furnizorii de utilități, fiind posibilă sistarea acestora.
Ședințele de judecată au fost suspendate marți timp de două ore, magistrații și personalul auxiliar de la Tribunalul București și de la judecătoriile din Capitală și din județul Ilfov – Cornetu și Buftea – fiind nemulțumiți de retragerea sporului de 50% de suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit unui comunicat al Tribunalului București, ședințele au fost suspendate din cauza nemulțumirii magistraților față de retragerea sporului de 50% de suprasolicitare neuropsihică și față de felul în care Ministerul Justiției coordonează sistemul judiciar.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane