Home Actualitate MAI: Sunt peste 557 de sesizări privind încălcarea legii electorale, o treime...

MAI: Sunt peste 557 de sesizări privind încălcarea legii electorale, o treime față de locale

DISTRIBUIŢI

Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a anunțat duminică situația sesizărilor legate de încălcarea legislației electorale în primele trei săptămâni de campanie electorală pentru parlamentare, precizând că au fost înregistrate 557 de sesizări și s-au aplicat amenzi de peste 100 de mii de lei. Oficialul MAI a precizat că numărul sesizărilor reprezintă mai puțin de o treime față de cele de la alegerile locale, în același interval de trei săptămâni de la începerea campaniei electorale.
"În cele trei săptămâni de campanie electorală au fost înregistrate 557 de sesizări privind posibile încălcări ale legislației electorale, fără a fi semnalate evenimente deosebite. Majoritatea sesizărilor se referă la afișajul electoral (…)Au fost constatate 224 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 100 de mii de lei. Până în prezent se efectuează verificări cu privire la 215 sesizări privind posibile infracțiuni, dintre care 31 se referă la mită electorală", a precizat purtătorul de cuvânt al MAI.
În ceea ce privește mita electorală cele mai multe sesizări se referă la oferirea de mese festive gratuite, oferirea de băuturi alcoolice, dar și oferirea de servicii gratuite precum servicii medicale sau servicii juridice.
Monica Dajbog a precizat că 302 sesizări au fost cele din mediul rural, iar 255 în mediul urban.
De asemenea, cele mai multe sesizări înregistrate de MAI au fost făcute în județele Prahova, Dâmbovița și Gorj, iar cele mai puține în Bihor, Bistrița și Tulcea, unde s-au depus mai puțin de cinci sesizări.

Olga Dumitrescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.