Procurorii DNA au început urmărirea penală pentru favorizarea infractorului în cazul managerului Spitalului de Urgență Floreasca, Radu Alexandru Macovei (foto), și a medicului Petrica Simona Bragadireanu, de la secția de terapie intensivă a aceleiași unități sanitare. Cei doi sunt cercetați în același dosar în care s-a început urmărirea penală față de medicul Șerban Brădișteanu, de Gheorghe Dumitru, adjunct al șefului Poliției Capitalei, Nicolae Costea și Marian Apostol, ofițeri de poliție judiciară în cadrul Poliției Capitalei, acuzați că au îngreunat și au încercat să zădărnicească executarea pedepsei aplicată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) fostului prim-ministru Adrian Năstase. Lui Macovei și lui Bragadireanu li s-au adus la cunoștință acuzațiile în cursul zilei de ieri. Potrivit procurorilor, există date și indicii temeinice că toți cei învinuiți, prin atitudinea lor, au îngreunat și au încercat să zădărnicească executarea pedepsei de doi ani de închisoare aplicată lui Năstase. În acest dosar a fost audiat și șeful Clinicii de Chirurgie Plastică de la Spitalul Floreasca, Ioan Lascăr, care împreună cu Brădișteanu, l-a operat pe Năstase după tentiva de sinucidere. Fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, la 20 iunie, de către ÎCCJ, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calității”, în care a fost acuzat de strângere ilegală de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru președinție din partea PSD. Năstase a încercat să se sinucidă în cursul serii aceleiași zile, însă tentativa lui de sinucidere a generat unele suspiciuni legate de îngrijrile de care ar fi avut nevoie fostul premier și de diagnosticul lui. În legătură cu evenimentele acelei zile, Adrian Năstase a fost audiat, în 16 iulie, la Penitenciarul Rahova, unde a fost încarcerat după ce a fost externat de la Floreasca.
Bogdan Cristescu
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane