Home Actualitate Manipularea prin sondaje: astăzi INSOMAR

Manipularea prin sondaje: astăzi INSOMAR

DISTRIBUIŢI

Mașinăria de manipulare a controversatului Sorin Ovidiu Våntu a mai încercat să dea o lovitură de imagine la finele săptămånii trecute, cånd institutul pe care îl deține – INSOMAR (același institut care îl dădea pe Geoană președinte în urmă cu circa jumătate de an la ultimele alegeri prezidențiale), a publicat chipurile un sondaj de opinie în care romånii pun toate neajunsurile provocate de criză în cårca președintelui Traian Băsescu și a premierului Emil Boc, motiv pentru care procentele de neîncredere a romånilor în cei menționați mai sus sunt de 81% în cazul lui Traian Băsescu și 80% în cazul lui Emil Boc.  De asemenea, partidul aflat la guvernămånt ar primi, în cazul în care săptămåna viitoare ar fi organizate alegeri parlamentare, 13,7% din intențiile de vot ale romånilor. În schimb, PSD este cotat cu 38,8% din perspectiva principalului partid de opoziție ale cărui măsuri de antiteză a guvernării pe care o critică nu s-au văzut pånă în prezent. Ceea ce nu s-a spus pe mijloacele de propagandă media controlate de Våntu este că sondajul INSOMAR a fost comandat de portalul cotidianul.ro, al cărui maestru de ceremonii este „deontologul“ cu limbă de lemn Cornel Nistorescu, pe care ziarul „Curentul“ l-a demascat în serialele „Rețeaua Våntu“ prezentate de-a lungul săptămånilor trecute ca fiind plătit pentru „deontologia“ și „coloana sa vertebrală“ în slujba adevărului cu circa 5 miliarde de lei vechi. Trebuie precizat că după ce a îngropat ziarul „Cotidianul“ la ordinul lui Våntu, Nistorescu a obținut ulterior licența pentru portalul cotidianul.ro, pentru care va vinde publicitate prin agenția F5 Webcorp, societate controlată de Realitatea Media.
Astfel, din acest sondaj comandat chipurile de cotidianul.ro, Realitatea TV s-a hrănit zile întregi cu material împotriva puterii, într-o nouă porție de spălare a creierelor romånilor ce aduce aminte de „experimentul Pitești“. Momentul a fost bine ales de Våntu pentru realizarea unor astfel de sondaje, pe fondul unei nemulțumiri sociale cauzate de o serie de măsuri nepopulare, dar necesare în contextul ieșirii din criză și revenirea la creșterea economică dinaintea ei. În urma unor astfel de manipulări grosolane, se pare că escrocul Våntu nu a renunțat la scoaterea oamenilor în stradă pentru o revoluție a poporului care ar urma să răstoarne actuala coaliție care se află la guvernare.

Diagnostice la comandă

Pentru a fi și mai expliciți, ziarul „Curentul“ a intrat în posesia unor documente elocvente despre cum stăpånul INSOMAR, Liviu Luca, måna dreaptă a lui SOV, stabilește deja rezultatele finale ale sondajelor pentru a obține efectul scontat prin întrebări-capcană direcționate într-un sens care convine intereselor lor. De asemenea, eșantionul de persoane este bine selectat din anumite medii și pe anume vårste, pentru ca rezultatul sondajului să fie adus cåt mai aproape de ceea ce își dorește Våntu să le servească plebeilor și în scopul de a puncta la capitolul servicii politice aduse oricărui politician dispus să arunce cu bani sau contra-servicii la cel mai înalt nivel a unei societății în care cei peste „150 de oameni ai lui Våntu“ lucrează la liniștea mogului eolian. Conform unei hotăråri a Consiliului de Administrație a Realitatea Media SA, companie ce deținea institutul INSOMAR prin intermediul Global Video Media SA, aflăm că la ședința mai-marilor acestei societăți se prezintă un sondaj de opinie de la începutul anului 2005, perioadă în care oamenii aveau încredere foarte mare în președintele Băsescu și guvernul Alianței D.A. de la acea vreme. 
Hotararea Consiliului de Administratie

 Prezentarea acestui sondaj deranjant de bun în favoarea lui Băsescu avea să fie făcută de către Silviu Matei, șeful Departamentului de cercetare al INSOMAR. Cifrele sondajului nu au fost foarte convingătoare pentru Matei Brătianu, liderul sindical al poștașilor, membru în consiliul de administrație al Realitatea Media, care intervine brusc pentru „normalizarea“ sondajului INSOMAR. Astfel, Brătianu propune realizarea unui alt sondaj de opinie în mediul urban și rural, fără includerea categoriei de pensionari. Menționăm că în urma unei investigații jurnalistice, ziariștii de la „Romånia Liberă“ au scris că sindicalistul principal al Poștei și deputatul PSD, Matei Brătianu, fost prim-vicepreședinte al BNS, are în conturi o avere de 430.000 de euro. De asemenea, apropiatul lui Våntu, prin care acesta a încercat să pună måna pe Poștă, locuiește într-o vilă de 300 de metri pătrați și a cumpărat un teren de 900 metri pătrați, ambele situate în Ilfov. Întrebat de unde atåta bogăție la un lider sindical, Brătianu a răspuns fascinant: „Banii provin din niște moșteniri, terenuri și case. Cu banii de pe ele am cumpărat în București un apartament cu 100.000 de euro, iar anul trecut l-am våndut cu 207.000 de euro“.

Liviu Luca, tăticul INSOMAR

În aceeași sedință de care vorbeam mai sus, a Global Video Media, acționarul majoritar al INSOMAR, o intervenție interesantă a avut și sindicalistul vopsit Liviu Luca. Nemulțumit de concluziile sondajului în cauză, acesta propune ca următorul să conțină și întrebarea „dacă ar face grevă romånii și care ar fi revendicarea care i-ar împinge la o astfel de formă de protest“ pentru a stabili cu exactitate nemulțumirile vulgului care pot fi apoi exploatate și manipulate. În cadrul ședinței a intervenit și Iacob Baciu, șeful Confederației Sindicatelor Democratice din Romånia care a vorbit despre „faptul că acest sondaj este primul material considerat ca fiind momentul zero și că ar trebui completat cu alte materiale de acest fel“. Pentru a încerca să asmută repondenții, Liviu Luca mai propune realizarea unui sondaj de opinie care să conțină întrebări privind: cota unică de impozit, declarații de avere, codul muncii, media, climatul politic din Romånia. La råndul său, Brătianu completeză că „ar fi oportună realizarea unui sondaj de opinie în fiecare lună privind problemele ivite în acest timp“.

Concluzie halucinantă

Nemulțumiți de produsul INSOMAR care nu era deloc negativ la adresa lui Traian Băsescu și a guvernării D.A. din 2005, concluzia ședinței companiei care deține institutul de sondaj a fost că prezentarea materialului trebuie amånată pentru încă o săptămånă, răstimp în care „specialiștii institutului de sondaj să realizeze o sinteză privind rezultatele sondajului de opinie, sinteză care va fi prezentată în următoarea ședință de Consiliu de Administrație“. La ședința în cauză a Consiliului de Administrație a societății Realitatea Media SA au participat Liviu Luca (președinte), Ion Popescu (membru), Iacob Baciu (membru), Matei Radu Brătianu (membru), Dumitru Costin (membru), Marius George Petcu (membru), în concluzie toți liderii sindicali de la cele mai importante sindicate din Romånia, toți vasali ai mogului Våntu, capabili să manevreze masele în caz de nevoie.

În loc de concluzie, îl parafrazăm pe inegalabilul Păstorel Teodoreanu: „În țara asta prefăcută, Căcații fac politică în loc să pută, Iar oamenii-adevărați, Sunt dați afară de căcați…“.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.