Deși rata de infectare din Marea Britanie este ca cea din România, 0.4 la mia de locuitori, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis, sâmbătă, trecerea Marii Britanii din zona galbena în zona roșie, începând cu data de 01.06.2021 din cauza creșterii rapide a infecțiilor datorate unor variante de virus, în special cu B.1.617.2. (o variantă identificată pentru prima dată în India).
Rămân execeptați de la carantină cei care vin în interese de serviciu, cei care au test PCR și rămân maxim 72 de ore în țară și cei care sunt vaccinați cu rapel și au zece zile de la administrare.
O altă măsură este instituirea măsurii carantinei, pentru o perioadă de 14 zile, pentru cetățenii străini și apatrizi care sosesc în România din țările terțe, indiferent de zona în care este încadrată țara din care sosesc, cu anumite excepții. Condiționarea intrării în România în funcție de statusul vaccinal, întrucât in lista verde figurează state terțe pentru care situația infecțiilor covid nu este pe deplin cunoscuta la nivel internațional
Decizia integrală poate fi consultată AICI
Aceasta decizie privind trecerea in zona rosie a MB este un fel de MOFTUL ROMAN sau A FI MAI CATOLIC DECAT PAPA.