
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus reținerea inculpatei Mariana Rarinca, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj asupra președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, aceasta urmând a fi prezentată marți Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. „Din ordonanța de reținere întocmită de procurori a rezultat că, în cauză, există date și aspecte din care rezultă indicii rezonabile că, în perioada aprilie 2014 – 3 iunie 2014, inculpata Mariana Rarinca a amenințat persoana vătămată, așadar pe președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu darea în vileag a unor fapte imaginare, în scopul de a dobândi pentru sine, în mod injust, un folos patrimonial. Mai mult, inculpata a amenințat persoana vătămată cu divulgarea către un post de televiziune (se pare că este vorba despre Antena 3) a unor date compromițătoare despre președintele instanțeisupreme și despre familia acesteia, susținând că deține înscrisuri și alte mijloace de probă cu care își poate proba afirmațiile”, se arată într-un comunicat al DNA postat marți pe site-ul instituției. Sursa citată precizează că, în schimbul nedivulgării către presă a acestor informații presupus compromițătoare, inculpata Rarinca i-a pretins persoanei vătămate suma de 20.000 de euro într-o convorbire telefonică. În acest caz, procurorii DNA au efectuat, luni, trei percheziții în municipiul Galați, beneficiind de sprijin de specialitate din partea SRI.