Marin Anton, fost deputat PNL și fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a fost condamnat, miercuri, de Tribunalul Bucureşti la cinci ani închisoare, fiind acuzat că a primit, în 2009, când era secretar de stat, o mită de 5,3 milioane euro de la reprezentantul unei companii italiene pentru acordarea unui contract de realizare a noului terminal de la Aeroportul Otopeni. În ianuarie 2019, Marin Anton a fost demis din funcția de președinte al PNL Giurgiu, după ce afirmase că familia lui va vota cu PSD dacă acest partid va da ordonanța privind amnistia.
De asemenea, instanţa a dispus ca lui Marin Anton să-i fie confiscată suma de 22.760.654 de lei.
În acelaşi dosar, Mihai Adrian Ionescu, fost director general adjunct al Direcţiei de Coordonare şi Monitorizare Autostrăzi din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri din România SA şi fost consilier al ministrului Transporturilor, a primit o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare, pentru complicitate la luare de mită
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În anul 2009, se afla în derulare un contract modernizare a Aeroportului Internațional Henri Coandă, în cadrul căruia, în executarea actului adițional nr. 9/07.12.2007, începuse proiectarea unui nou terminal. Statutul țării noastre de membru al UE, precum și perspectiva aderării la spațiul Schengen impunea o reactualizare a obiectivului de investiții, concomitent cu aprobarea, la nivelul ministerului transporturilor și infrastructurii a unor indicatori tehnico-economici actualizați.
Compania internațională care avea de executat lucrările la noul terminal predase proiectul și întreaga documentație către beneficiar – Compania Națională Aeroporturi București (C.N.A.I.B.) la finalul anului 2008 și urma ca aceasta din urmă să se ocupe de obținerea avizelor și aprobărilor necesare demarării lucrărilor.
Cu toate că C.N.A.I.B. a înaintat solicitarea de aprobare a noilor indicatori tehnico-economici încă de la începutul lunii februarie 2009, până în luna iunie 2009, la nivelul Ministerului transporturilor și infrastructurii nu se luase încă vreo decizie, iar din cauza lipsei de finanțare, lucrările pe șantierul Otopeni stagnau.
În aceste împrejurări, în perioada iunie – noiembrie 2009, inculpatul Anton Marin, în calitatea menționată mai sus, a acceptat promisiunea și ulterior, a primit, de la reprezentantul filialei din România a companiei internaționale care avea în executare contractul de modernizare la aeroportul Otopeni (martor în cauză), suma totală de 22.760.654 lei (aproximativ 5,3 milioane euro la cursul de schimb din acea perioadă), ce reprezenta un comision de 3,5% din valoarea cu care urma să se suplimenteze contractul de execuție a lucrărilor.
Banii respectivi au fost primiți de inculpat pentru a aviza, în perioada 15 iunie – 17 iulie 2009, documentația privind obiectivul de investiții “Dezvoltare și Modernizare Aeroport Internațional București – Otopeni (…)”, nota de fundamentare și proiectul de hotărâre de guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici reactualizați ai obiectivului de investiții menționat mai sus, precum și aprobarea continuării lucrărilor și a finanțării obiectivului respectiv.
Ca urmare a acestor demersuri, proiectul de hotărâre de guvern a fost adoptat, fiind emisă Hotărârea de Guvern nr. 852/2009, act administrativ necesar pentru încheierea actului adițional nr. 10 din data de 21.08.2009 la contractul din data de 30.04.1992 pentru Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional București – Otopeni, având ca părți Compania Națională Aeroportul Internațional Henri Coandă – București și societatea omului de afaceri.
Banii au fost primiți de inculpatul Anton Marin prin intermediul unei societăți comerciale unde acesta avea calitatea de asociat.
Inculpatul Anton Marin a beneficiat de ajutorul inculpatului Ionescu Adrian Mihai care, în luna iunie 2009, cu ocazia unei întâlniri pe care acesta din urmă a avut-o cu reprezentantul companiei internaționale, i-a specificat acestuia “pretențiile” primului inculpat precum și modalitatea de remitere a banilor. Astfel, între compania internațională și societatea controlată de inculpatul Anton Marin a fost încheiat un contract de subantrepriză, suma de 22.760.654 lei fiind achitată prin transfer bancar, în perioada 23 iulie – 20 noiembrie 2009, și reprezenta contravaloarea unor lucrări de organizare șantier care nu au fost executate în realitate.
Suma de bani obținută în modalitatea de mai sus a fost folosită în interesul firmei unde inculpatul Anton Marin era asociat.
În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra mai multor imobile ce aparțin inculpatului Anton Marin.
Sunt pur si simplu consternat, prin aceasta pedeapsa simbolica aplicata in speta sus mentionata
ai nostri super-bugetari, magistratii cu super- pensii neimpozabile ce azi au un venit lunar net ce pleaca de la 20 000 de lei pe luna , se incurajeaza faptele antisociale cu toate consecintele adicante ce decurg din activitatile penale ale actului de coruptie de la nivelul decidentilor din statul Roman.
Eu cred ca prin aceasta pedeapsa simbolica a parlamentarului PNL sau din orice alt partid, magistrarii din Romania ii incurajeaza pe politicienii si decidentii de la Bucuresti sa continue cu perpetuarea coruptiei, este jignitor pentru cetateanii onesti platitori de taxe si impozite.