Martie însângerat

Aniversarea de către unguri a anului revoluționar 1848 este pentru românii din Transilvania o ofensă sinistră, ce aduce aminte de uciderea a peste 40.000 de români care nu înțelegeau să intre în „raiul maghiar“. Preoți sugrumați, 300 de sate arse, mii de români tăiați, împușcați, spânzurați, căzuți în lupte.
Martie 1990 a însemnat pentru România un moment critic, în care s-a pus în operă de către Budapesta un plan care urmărea internaționalizarea chestiunii maghiare din România și obținerea secesiunii sau autonomiei unor județe în care se aflau și maghiari – operațiune care ar fi dus de facto la refacerea Regiunii Autonome Maghiare din perioada stalinistă.
La începutul anului 1990, UDMR a inițiat reorganizarea învățământului în județele Mureș, Harghita și Covasna, pe principiul segregării, al separării de români. În data de 19 ianuarie 1990, Consiliul județean Mureș al FSN a hotărât separarea etnică a liceelor mureșene. UDMR a trecut la scoaterea cu forța a profesorilor români din școli. Elevii români au fost supuși maltratărilor de către colegii lor maghiari.
Operațiunea s-a continuat în Sf. Gheorghe, la Odorheiul Secuiesc, la Tg. Secuiesc și la Miercurea Ciuc. Numele românești ale școlilor au fost înlocuite cu nume ungurești, printre care apare și numele unui cunoscut criminal de război ungur, Wass Albert.
În data de 15 martie, sub pretextul sărbătoririi revoluției de la 1848, în Transilvania, au sosit numeroase autobuze cu „turiști unguri“ – peste 15.000 – în contextul deschiderii largi a granițelor țării începând cu decembrie 1989.
În data de 19 martie 1990, CPUN Mureș lansează ideea (re)înființării Regiunii Autonome Maghiare – susținută de liderii maghiari Kincses Elod, Kiräly Käroly, Jakobffy Attila, Tokés Andräs, Smaranda Enache. Smaranda Enache, o persoană extrem de apropiată de Kincses Elod, fusese activistă a UTC, șefă a Asociației Studenților Comuniști și secretar al BOB a PCR, înainte de 1989. Imediat după 1989, Smaranda Enache se numără printre principalii promotori ai separatismului școlar și universitar, contribuind la escaladarea tensiunilor care au dus la evenimentele din martie 1990 de la Târgu Mureș.
Miza secesiunii Ardealului
„Comandanții“ locali ai operațiunii din martie 1990 au fost Kiräly Käroly, vicepreședinte al C.P.U.N. București, Sütö Andräs, președintele UDMR Mureș, și Kincses Elöd, vicepreședinte al C.P.U.N. Mureș. Alături de acești șefi de formații și echipe, selecționate și pregătite în Ungaria și la Târgu-Mureș, cât și în alte localități din Transilvania au pus la cale o serie de măsuri care ar fi urmat să ducă la obținerea autonomiei Ardealului.
La Tg. Mureș izbucnește violența în stradă, manifestanții maghiari, între care se află oameni înarmați și bine organizați, blochează accesul în oraș al manifestanților români. Confruntările sângeroase sunt soldate cu 6 morți și 263 de răniți, în cea mai mare parte români (4 morți și 198 răniți). La Ernei, Dumbrăvioara, Sângeorgiul de Mureș se ridică bariere, românii sunt agresați cu furci, lopeți, bare, pietre etc. Fabrica de pâine lasă fără pâine populația română a municipiului.
S-au organizat greve, provocări la adresa armatei, distrugerea de statui românești, acțiuni de impunere a înscrisurilor maghiare, de sfidare a limbii române, care au culminat cu manifestări de stradă masive și cererea sprijinului politic și militar pentru consolidarea enclavei din Transilvania sau obținerea independenței Ardealului.
Echipe de filmare din Occident, au prezentat lumii europene reportaje în care ungurii erau sistematic prezentați drept victime, iar românii agresați, cum ar fi Mihai Cofariu, maltratat sălbatic de unguri, erau descriși drept „victime maghiare ale agresiunii românești“. Smaranda Enache a fost cea care a pretins, la televiziunea franceză, că Mihai Cofariu era un ungur călcat în picioare de români, contribuind la durabila diversiune a victimizării ungurilor și la transformarea călăilor în victime, parte a unui război imagologic declanșat de Budapesta ce durează de câteva decenii