Miel, oua, branza, cozonaci, pasca, vin, sucuri, dulciuri, cadouri – sunt numai cateva dintre cele ce trebuie cumparate pentru a sarbatori traditional Pastele. Insa pentru multi romani, din cauza costurilor ridicate, masa de Paste nu va fi una imbelsugata, iar copiii multora dintre noi nu vor mai crede in legenda iepurasului care trebuie sa le aduca hainute noi sau cadouri. Am vazut asta la credinciosii catolici, care au fost obligati sa puna pe masa friptura-soia. Asta pentru ca putini sunt romanii care isi permit sa cheltuiasca peste patru milioane de lei, o suma care pentru multi reprezinta mai mult decat un salariu.
Preturile pentru mesele traditionale de Paste depasesc cu mult posibilitatile buzunarelor parca mai sarace ca niciodata. Carnea de miel se scumpeste de la o zi la alta. Cei care vor sa respecte traditia vor fi nevoiti sa scoata din buzunar cel putin 600.000 de lei pentru cinci-sase kilograme de carne. In piete, pulpa de miel costa ieri 130.000 de lei kilogramul, cu 10.000 mai mult decat in ziua precedenta. Iar cei care tin neaparat sa manance traditionalul drob de miel vor fi nevoiti sa mai scoata din buzunar alte cateva sute de mii de lei. Multi nu prea se impaca cu friptura de miel, preferand sa cheltuiasca ceva mai multi bani pentru cateva kilograme de carne macra de porc. Acestia vor fi nevoiti sa cumpere carne din magazine la preturi cuprinse intre 90.000 lei (pulpa de porc) si 160.000 lei kilogramul (muschi de porc). Cum pentru sarbatori, la o familie de patru persoane sunt necesare cel putin cinci kilograme de carne de porc, cheltuielile pot ajunge chiar la 500.000 lei. Din pacate, ele nu se opresc aici. Pe langa friptura de miel, de pe masa de Paste nu trebuie sa lipseasca ouale vopsite. Acestea se numara printre putinele produse ale caror preturi nu au fost majorate semnificativ: 2.000 – 2.500 de lei bucata. Asadar, pentru aceeasi familie de patru persoane, putem spune fara exagerare ca se vor mai cheltui inca 60.000 – 70.000 de lei. In aceasta suma am inclus si vopseaua de oua, care nu costa mai putin de 2.500 de lei plicul.
Ingrediente costisitoare
Pentru o masa decenta mai sunt necesare si alte mancaruri traditionale, cum ar fi cozonacul, pasca s.a. Un kilogram de branza de vaci nu costa mai putin de 60.000 de lei. Deci, pentru prepararea pascai, mai trebuie cheltuiti inca vreo 150.000 de lei. Vinul si sucurile nu pot lipsi nici ele de pe masa. Litrul de vin costa intre 15.000 si 45.000 lei, in functie de magazin si de soi, astfel incat vom mai scoate din buzunar minimum 200.000 lei pentru a putea ciocni un pahar de vin rosu la o masa atat de speciala. Inca 100.000 de lei se mai duc pe sucuri si alte bauturi racoritoare. Tinand cont de faptul ca un kilogram de faina costa intre 13.000 si 15.000 de lei, un kilogram de zahar – peste 17.000 de lei, un litru de ulei – intre 35.000 si 45.000 de lei, un litru de lapte – cel putin 15.000 de lei, pentru prajituri si cozonaci sunt necesari pe putin 300.000 lei. Si cum primavara este in toi, o astfel de masa trebuie garnisita si cu produse vegetale de sezon. Un kilogram de rosii costa 40.000 de lei, unul de castraveti – 35.000 de lei, iar o legatura de ceapa verde – 5.000 de lei. Astfel, se mai cheltuiesc inca 200.000 de lei. Pentru cateva kilograme de fructe, romanul va mai scoate din buzunar alte cateva sute de mii de lei. Dupa ce toate aceste socoteli sunt puse cap la cap, vom constata cu stupoare ca o masa de Paste costa intre trei si 4,5 milioane de lei, cu mult peste salariul minim pe economie. Evident, cadourile pentru copii nici macar nu intra in calcul…
Ardelenii si banatenii fac cumparaturi la jumatate de pret in Ungaria
Ardealul si Banatul sunt zonele romanesti favorizate de… vecinatatea cu Ungaria. Daca pana nu de mult la supermarketurile din Ungaria, in special cele din orasele de frontiera, veneau mai mult romanii din zona granitei, acum vin si din judete mai indepartate. Masini cu numere de Brasov, Harghita si Dolj pot fi vazute in parcare. In magazine exista si personal care vorbeste limba romana. Supermarketurile sunt efectiv asediate de romanii care cumpara cofrage intregi de oua gata vopsite, la jumatate de pret fata de cele nevopsite din Romania, baxuri de margarina, pulpe si aripi de curcan, branzeturi, sucuri etc. In conditiile in care salariile din Ungaria sunt mult mai mari decat cele din Romania, exprimate in euro, pretul mancarii acolo este, chiar echivalat in lei, mai mic decat in magazinele noastre, iar raportul calitate-pret este net avantajos. Asa se explica goana dupa produse alimentare in tara vecina, in ciuda cartii verzi mai scumpe.