Agapă, catering şi rugăciuni
Presa a fost invitată sâmbătă la o ceremonie a Marii Loji Naţionale a României. Evenimentul insolit a adus ceva presă la templul, cum zic danşii, din strada Gramont nr. 3. Domni şi doamne între două vârste, papioane, cocuri. O cucoană, actriţă, prezentă la adunare, a rostit o rugăciune. Şiroaie de lacrimi îi inundaseră faţa. Un popă, neştiind probabil că masoneria este osândită de Biserică, şi-a făcut de lucru sfinţind o troiţă din lemn. Troiţa este, tradiţional, o lucrare specifică civilizaţiei lumii ţărăneşti. Cei de faţă comemorau -fraţii încorporaţi în eternitate, în ultimele secole-. Aşa scria în Comunicatul masonic. Tot acolo se vorbeşte de -înaintaşii- care -au pus temelia unei culturi române- şi este menţionat un italian, Antonio del Chiaro, secretar al Voievodului Constantin Brâncoveanu. Antonio, înţelegem, este în viziunea Marilor Maeştri ai Marii Loje etc. ş.a.m.d. (totul scris cu caractere mari), Antonio este deci *nambăr oan* (Nr. 1) între Reperele de Bază ale Culturii Române. -Noi dacă astăzi i-am trece sub tăcere (pe alde Antonio, n.r.), opera lor de veacuri vorbeşte şi strigă despre ei-. Am citat tot din Zapisul Masonic. În rest, cateringul a fost foarte bun, s-a mâncat în picioare, iar Maestrul Mare Suveran Comandor Doctor Viorel Danacu (miliţian de omenie la bază) a ţinut un speech despre viitor. Am înţeles că restu* masonilor din România, în afară de masonii prezenţi, sunt cam corupţi şi nu foarte de bază, astfel că, după 2002, masonii lui Danacu s-au desprins şi s-au delimitat.
Masonerie şi politică
O scurtă trecere în revistă a istoriei româneşti a masoneriei ne arată corespondenţe interesante între -fraţi- şi politicieni: în anul 1995 funcţiona Marea Lojă Naţională a României, ale cărei baze le-a pus Adrian Năstase. Năstase şi loja sa absorb, în 1997, Marea Loja Unită a României (Loja Masonică înfiinţată de Marcel Shapira şi condusă de Dan Amedeo Lăzărescu – tatăl vitreg, informator al Securităţii, care l-a crescut pe Tăriceanu). Amedeo Lăzărescu primeşte un titlu onorific de Suveran mare Comandor pe viaţă. Suveran al celor două consilii unificate la nivel de rit devine Costel Iancu, un viorist cu arcuş acordat pe frecvenţa serviciilor speciale. În noiembrie 2003, Eugen Chirovici, intimul lui Năstase, ajunge Mare Maestru al Marii Loje Naţionale a României, cu binecuvântarea lui Kondiakov, Mare Maestru al Rusiei, Mare Kaghebist, Mare Expert al lui Putin pe treburi extrem de fine. 15 Loji s-au separat formând Marea Lojă Naţională a României, condusă de comisarul Viorel Danacu. Povestea nu se sfârşeşte aici. Implicarea fraţilor masoni în treburile de zi cu zi ale vieţii politice a României este vizibilă. Cel mai recent, un mason cunoscut, Sorin Frunzăverde, l-a indicat ca viitor Patriarh, Acceptat (cum ar zice ei cu literele lor Mari), pe Daniel Ciobotea, actual locţiitor al scaunului patriarhal după moartea misterioasă a Patriarhului Teoctist. Şi mai interesant este faptul că Patriarhul Teoctist a fost -operat- de un alt mason, într-o clinică ce e controlată de un Mare Mason, dr. Irinel Popescu. Coincidenţa (?) face ca Teoctist să fie îngropat exact în aceeaşi zi, 3 august, cu anteriorul Patriarh al României, Iustin Moisescu.