În urma evenimentelor intervenite la sfârșitul lunii iunie, Federația Română de Handbal a luat un set de măsuri menite să protejeze copiii care practică acest sport și să preîntâmpine orice astfel de manifestări în toate cluburile din România.
Federația Română de Handbal a inițiat și semnat un protocol cu Asociația TELEFONUL COPILULUI – una dintre cele mai importante organizații non-profit de protejare a drepturilor copilului din România care militează, din 2006, împotriva oricăror încălcări ale drepturilor acestora. Astfel, toți copiii practicanți de handbal și părinții lor vor primi informațiile necesare pentru a putea evita astfel de situații. Potrivit protocolului, pe website-ul Federatiei Române de Handbal, pe canalele social media și în fiecare club școlar din România vor exista afișe și anunțuri cu numarul de telefon unde pot fi raportate astfel de incidente. Fiecare incident poate fi raportat la numărul de telefon 116 111, apel gratuit în rețelele Telekom Romania Communications și Telekom Romania Mobile Communications. Specialiștii Asociatiei TELEFONUL COPILULUI vor acorda asistența de specialitate și, cu acordul tuturor părților, vor informa cu rapiditate conducerea Federației Române de Handbal despre orice abuz raportat.
“Pentru Federația Română de Handbal este prioritar ca practicarea acestui sport să se facă într-un mediu civilizat și sigur. Ca atare, condamnăm cu toată tăria evenimentele petrecute și venim în întâmpinarea tinerilor cu o posibilă soluție: am încheiat un parteneriat cu Asociația Telefonul Copilului, una dintre cele mai importante organizații non-profit care protejează drepturile copiilor din România. Sunând la numărul de telefon pus la dispoziție, toți copiii practicanți de handbal pot fi consiliați, pot găsi răspunsuri și soluții și pot conta pe sprijinul Federației Române de Handbal” a declarat Alexandru Dedu, Președintele Federației Române de Handbal.
„Printre caracteristicile oricărui sport se numără respectul pentru ceilalți, fair-play-ul, corectitudinea și dragostea pentru performanță. Acestea sunt lucruri pe care le regăsim și în activitatea organizației Telefonul Copilului. Credem în siguranța copiilor în orice mediu: acasă, la școală, în timp ce își practică hobby-urile sau când se joacă și felicităm Federația Română de Handbal pentru semnalul de alarmă tras și pentru poziția adoptată în relație cu siguranța copiilor care participă la acest frumos sport”, a declarat Cătălina Surcel, Director Executiv, Asociația Telefonul Copilului.
Ca prim pas în cadrul programului, junioarele afectate direct sau indirect de evenimente, precum și părinții acestora, s-au întâlnit la sediul F.R.H. cu specialiști din cadrul Asociației TELEFONUL COPILULUI, întâlnire în care li s-a explicat în detaliu inițiativa FRH și au fost încurajați să apeleze la specialiștii asociației pentru acest serviciu de consiliere.
Federația Română de Handbal rămâne fermă alături de angajamentul său de a asigura sănătătatea fizică și psihică a tuturor copiilor care practică acest sport.
Asociația TELEFONUL COPILULUI este una dintre cele mai importante organizații non-profit de protejare a drepturilor copilului din România care militează, din 2006, împotriva oricăror încălcări ale drepturilor acestora. Programele sale au fost promovate prin intermediul campaniilor ”Casa de copii nu e acasă” și ”Drepturile copilului sunt lege” . În cei peste 13 ani de existență, telefonul copilului 116 111 a sunat de mai mult de 2.125.777 de ori. Copiii si adolescenții apelează 116 111 pentru a-și exprima temerile, pentru a vorbi despre aspectele care îi afectează în mod direct și, cel mai important, pentru a beneficia de sprijin în situații de risc.
Părinții, însă, contactează 116 111 pentru a solicita consiliere juridică pentru cazuri concrete, referitoare la protecția drepturilor copilului și ale familiei.