„În data de 6 aprilie 2022, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, peste 300 de polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Inspectoratelor Județene de Poliție Constanța și Hunedoara, cu sprijinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Operațiuni Speciale și Direcția de Combatere a Crimei organizate, au pus în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară în București și județele Hunedoara, Dolj, Timiș și Constanța, precum și mai multe mandate de aducere. Cercetările au fost declanșate în urma unei sesizări privind săvârșirea infracțiunii de viol, lipsire de libertate și lovire sau alte violențe, în care o femeie reclama că a fost agresată sexual și lovită pe parcursul mai multor ore”, anunță Poliția Capitalei.
Potrivit sursei citate, în urma administrării probatoriului în această cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că suspectul în cauză ar fi implicat și în alte fapte de natură penală, din domeniul infracționalității economico-financiare, în cauză, alături de Serviciul de Investigații Criminale al Poliției Sector 5, fiind delegat Serviciul De Investigare a Criminalității Economico Financiare al Poliției Sector 5.
„În baza probelor existente la dosarul cauzei au fost puse în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor mii de articole considerate de lux : peste 5000 de articole de îmbrăcăminte (geci, treninguri, hanorace, tricouri, etc) , peste 700 de perechi de încălțăminte , 356 de parfumuri , 671 perechi ochelari de soare , aproximativ 80 de portofele, genți și curele și mai multe ceasuri, toate susceptibil a fi contrafăcute și purtând însemnele unor mărci protejate. De asemenea, au fost identificate și ridicate peste 35.000 de accesorii pentru îmbrăcăminte (nasturi, fermoare, capse, etichete, catarame) susceptibil a fi contrafăcute, toate purtând însemnele unor mărci protejate, precum și peste 1.500 de metri bandă pentru geci , inscripționată cu numele unei cunoscute mărci”, se arată în comunicat. Polițiștii au gpăsit și identificat peste 100.000 euro și aproximativ 35.000 lei.
„În cadrul aceluiași dosar a rezultat că pe parcursul campaniei de vaccinare, un medic din București ar fi introdus în aplicația electronica date ce nu corespund adevărului, respective că ar fi imunizat mai multe persoane, cu un anumit tip de ser, fapt nereal. În urma percheziției domiciliare efectuate a fost identificată și ridicată în vederea continuării cercetărilor suma de 660.000 lei și 13.000 euro. În urma audierilor efectuate, la data de 07.04.2022, față de un număr de 13 suspecți, cu vârste cuprinse între 33 și 56, s-a dispus măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore”, precizează comunicatul.
Cercetările sunt continuate de către Serviciile Investigații Criminale și respectiv de Investigare a Criminalității Economice Sector 5 , sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol, lipsire de libertate, loviri sau alte violențe, contrafacerea unei mărci, punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, fals informatic, fals intelectual, uz de fals și înşelăciune.