Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar pe cauțiune, a inculpaților:
ȘINCAR DORINA CERASELLA, medic stomatolog și conferențiar universitar în cadrul Facultății de Medicină și Farmacie – Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, coordonator de program de rezidențiat și președinte al comisiei de examen, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– trafic de influență,
– luare de mită,
– folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,
GRECU GINA PĂUNIȚA, medic stomatolog și asistent universitar în cadrul Facultății de Medicină și Farmacie – Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la trafic de influență și
– complicitate la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,
ZALIMOV ANTOANELA ANDREEA, medic stomatolog, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență,
Și în stare de libertate a inculpatului MIUȚĂ CAIUS CĂLIN, medic stomatolog și lector universitar în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport – Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada 10 septembrie -14 noiembrie 2021, inculpata Șincar Dorina Cerasella, în calitățile menționate, ar fi pretins, în mod direct, câte 2.000 euro (sau echivalentul în lei) de la trei medici rezidenți, candidați la examenul de medic specialist în disciplina parodontologie, susținând că, prin influența avută asupra celorlalte două membre ale comisiei de examen, le va determina să faciliteze promovarea, în mod fraudulos, a respectivului examen și implicit obținerea titlului de medic specialist parodontolog de către cei trei rezidenți.
Între cei trei medici rezidenți s-a aflat și inculpata Zalimov Antoanela Andreea de la care Șincar Dorina Cerasella ar fi primit suma de 10.000 lei pretinsă în legătură cu cele menționate anterior.
În plus, în zilele de 13-15 noiembrie 2021, președinta comisiei de examen Șincar Dorina Cerasella i-ar fi furnizat, în avans și în mod direct, candidatei Antoanelei Andreea Zalimov, subiectele la ambele probe (clinică și practică) și rezolvarea/realizarea lor, deși acestea erau informații nedestinate publicității. Ulterior, la data de 16 noiembrie 2021, candidata Zalimov Antoanela Andreea a susținut și promovat atât proba clinică (având de rezolvat chiar unul dintre cele două cazuri clinice ce îi fuseseră anterior furnizate), cât și proba practică (având de rezolvat întocmai manopera medicală ce îi fusese anterior divulgată).
În acțiunile sale de pretindere, primire și oferire de informații nedestinate publicității, inculpata Șincar Dorina Cerasella ar fi fost sprijinită de inculpata Grecu Gina Păunița, în calitate de secretar al comisiei de examen.
În același context, în perioada 02-04 decembrie 2021, inculpata Șincar Dorina Cerasella ar fi acceptat promisiunea și ulterior ar fi primit, prin intermediar, produse alimentare, drept recompensă de la inculpatul Miuță Caius Călin, care promovase examenul respectiv.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.