Home Actualitate Medicii de familie au ajuns la limita răbdării

Medicii de familie au ajuns la limita răbdării

DISTRIBUIŢI

Comunicat cu privire la proiectul de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii propus de ANMCS

Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF), organizaţia profesională naţională reprezentativă a medicilor de familie din România, îşi manifestă îngrijorarea cu privire la faptul că, într-un stat de drept, o ordonanţă de urgenţă poate anula ca şi esenţă prevederile unei legi aprobate cu majoritate covârşitoare de Parlament şi promulgate recent.

Prin legea 329/2018 adoptată de Parlament şi promulgată de Preşedintele României s-a decis exceptarea de la acreditarea prin intermediul ANMCS a cabinetelor de medicina de familie şi a altor categorii de unităţi medicale, respectiv se anulează prevederile Legii 185/2017. Se încearcă acum o revenire la prevederile legii 185/2017 printr-un artificiu legislativ, printr-o Ordonanţă.

Conform actualelor prevederi ale legii 185/2017, acreditarea reprezintă un întreg proces care constă în înregistrarea unităţii medicale, implementarea sistemului de management al calităţii promovat de ANMCS şi evaluare periodică. Prin exceptarea de la acreditare, unităţile medicale prevăzute în Legea 329/2018 sunt scutite de la tot acest proces deoarece acreditarea nu este posibilă fără implementarea unui sistem de management al calităţii, o astfel de acţiune nefiind fezabilă la nivelul cabinetelor medicale individuale unde există de cele mai multe ori în schema de personal doar două persoane (medicul şi asistentul medical).

Modificările propuse de ANMCS prin proiectul de Ordonanţă reprezintă un mod mascat de a reintroduce obligativitatea acreditării ANMCS. Se doreşte o suprapunere peste acreditările realizate în acest moment de alte instituţii ale statului, cu mari costuri pentru formarea sau angajarea de personal cu atribuţii de management calificat. Creşterea birocraţiei consecutivă modificărilor propuse prin acest act normativ va reduce semnificativ timpul efectiv acordat actului medical, rezultând scăderea satisfacţiei pacientului, şi va creşte timpul de aşteptare pentru accesul la servicii medicale.

Implementarea unui sistem de management al calităţii serviciilor de sănătate nu este o cerinţă internaţională şi nici europeană asa cum se precizează în nota de fundamentare a proiectului de Ordonanţă, existând în acest sens un răspuns explicit al Comisiei Europene. Propunerea prin care se impune unităţilor medicale să implementeze un sistem de management al calităţii „pe baza unei metodologii stabilite de ANMCS” încalcă reglementările europene în domeniu care recunosc şi alte sistemele de management al calităţii aşa cum sunt şi cele de tip ISO sau RENAR, sisteme de management aplicate deja în multe unităţi sanitare.

Sancţiunea prevăzută în proiectul de Ordonanţă în cazul nerespectării prevederilor ei este o sancţiune extremă, aceea de suspendare a autorizaţiei sanitare de funcţionare, document emis de alte instituţii ale statului în baza respectării prevederilor unor legi în vigoare, măsură cu un puternic impact negativ economic şi social asupra populaţiei.

Nu în ultimul rând, proiectul de Ordonanţă încearcă să schimbe definiţia din limba română a noţiunii de consens în luarea deciziilor din Colegiul Director al ANMCS, eliminând astfel rolul legal al reprezentanţilor asociaţiilor profesionale în Colegiul Director al ANMCS.

Considerăm că propunerea legislativă este inoportună deoarece adoptarea ei va avea un puternic impact negativ asupra accesului pacienţilor la servicii medicale şi asupra funcţionării sistemului de sănătate şi solicităm în consecinţă Guvernului României respingerea acesteia.

Preşedinte SNMF
Dr. Dina Mergeani

1 COMENTARIU

  1. E o măsură foarte bună luată de acești decidenți politici de la București, așa ar titra analiștii crescuți pe filiera SOROS !!
    După ce au fost distruse și decapitalizate băncile autohtone, decidenții politici locali consiliați de la Bruxelles au distrus și demolat industria națională, au contribuit la compromiterea calității procesului de educație concomitent cu pervertirea sistemului național de valori -limbă, istorie, tradiții , ce obstacole mai sunt pentru procesul de baubanizare / asuprire al mairlor corporații de la Bruxelles via Paris și Berlin !?
    Relativ recent, un fost președinrte al Casei Naționale de Sănătate, medic militar de profesie, aflat permanent la butoanele Ministerului Sănătății prezicea cu subiect și predicat că foarte curând se va ajunge la desființarea activității medicilor de familie sub pretextul că sunt mari firme transnaționale care nu pot să investească în România, iar un alt personaj sinistru cercetat pentru șpagă de 10 milioane de euro luată de la o transațională, susținea public că medicii de familie sunt @ puturoși @. Întrebarea este cui desființarea activității medicale primare din Românie !? E simplu, marile corporații de producători de medicamente vor să vândă iluzii, să vă transforme în consumatori dependenți și de aici războiul cu activitatea medicilor de familie din România !!. Felicitări doamnei ministru PINTEA și domnilor din conducerea PSD pentru contribuția la distrugerea asistenței medicale primare din România în folosul corporațiilor transnaționale din domeniul producărorilor de medicamente !

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.