Medicii de familie au apelat din nou la arma lor favorită în lupta cu ministerul: șantajul. Fără să aibă vreo vină, decåt aceea poate că s-au îmbolnăvit într-un moment nepotrivit, sute de bolnavi bat în zadar zilele acestea pe la ușile medicilor de familie. Aceștia îi tratează cu refuz în loc de rețete medicale și trimiteri la specialiști, deși cei mai mulți pacienți s-au prezentat la domnul doctor sau la doamna doctor regulamentar, cu „ atenția“ din dotare. Căci, așa s-a învățat romånul! Fiecare aduce un pachet cu cafea, un buchet cu flori, o ciocolată bună, 10-20 de lei. Să fie bine… Numai că binele pacienților nu este și binele medicilor de familie care au început să-și arate colții imediat ce Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a dat semne că vrea să facă ordine în sistem. Sub pretextul că la 31 martie a expirat contractul-cadru pe anul 2009, medicii de familie susțin că nu mai au bază legală, adică un nou contract-cadru, începånd cu 1 aprilie, să prescrie medicamente compensate și gratuite, bilete de trimitere către specialiști sau concedii medicale. Prin urmare, au trecut la acțiune, fără să se gåndească la consecințe, la bolnavii care așteaptă rețete sau trimiteri de care poate depinde supraviețuirea acestora. Pentru medicamentele care în mod normal le luau în sistem compensat sau gratuit trebuie acum să scoată bani din buzunar. Dacă doresc să meargă la un consult de specialitate și la investigațiile pe care CNAS le decontează în mod normal, acum pacienții trebuie să plătească din cauză că medicul de familie refuză să le scrie trimiterea. Și toate acestea în condițiile în care mulți dintre înscrișii pe listele medicilor de familie sunt asigurați și ar trebui să beneficieze de asistență medicală gratuită sau plătibilă într-un anumit procent.
Prea multă muncă, prea multe sancțiuni…
Medicii de familie sunt, de fapt, revoltați de faptul că vor fi sancționați mult mai aspru decât pånă în prezent și că la calcularea veniturilor alocate se va ține cont într-o măsură mai mare de activitatea de la cabinet decåt de numărul pacienților înscriși pe liste. Cu alte cuvinte, pentru a nu da faliment, vor trebui să fie mult mai atenți cu pacienții veniți la consultații. Potrivit proiectului de contract-cadru pe acest an, din cauza căruia medicii de familie au declarat război CNAS, aceștia vor primi mai puțini bani de la CNAS pentru bolnavii înscriși pe listă, dar mai mulți bani pentru serviciile acordate pacienților care vin la cabinet. Pană la 31 martie, valoarea punctului pentru pacienții înscriși pe listă, indiferent dacă aceștia veneau sau nu la consultație la cabinetul medicului de familie, era de 90%, iar valoarea consultației era de 10%. Proiectul aduce unele modificări, astfel că valoarea punctului pentru pacienții înscriși pe listă, indiferent dacă aceștia vin sau nu la consultație la cabinetul medicului de familie, va fi iar de 70%, iar valoarea consultației va fi de 30%. Medicii de familie se plång că în acest fel veniturile cabinetelor vor scădea cu cel puțin 30%. Bine pentru ei era să n-aibă nici consultații, dar să curgă banii, că tot vin de la buget fără număr, fără număr.
În urmă cu cåteva săptămåni, surse autorizate din cadrul CNAS au declarat pentru „Curentul“ că, „acum, bolnavii știu că dacă merg la cabinetul medicului de familie fie nu îl găsesc pe acesta acolo, fie stau ore în șir la ușa lui din cauză că medicul de familie știe că valoarea consultațiilor nu este mare și trage de timp. Dacă se va pune în practică proiectul contractului-cadru, în forma de acum, vom pune medicii de familie la treabă, adică să consulte pacienții“. Pe de altă parte, pånă la 31 martie medicii de familie trebuiau să efectueze, zilnic, minimum cinci ore la cabinetul medical și două ore la domiciliul asiguraților. Potrivit proiectului, medicul de familie trebuie să stea la cabinet 35 de ore pe săptămånă. Ceea ce îi mai deranjează foarte tare pe medicii de familie sunt sancțiunile prevăzute în proiect. „Sunt 39 de obligații, 22 de penalizări, 13 sancțiuni de drept, încă 22 de sancțiuni de reziliere. E trei sferturi plin de sancțiuni“, a declarat, ieri, Doina Mihăilă, președintele Patronatului Medicilor de Familie.
Medici de familie cu venituri uluitoare
La începutul lunii februarie a anului trecut, Colegiul Medicilor din Romånia a dat publicității un comunicat de presă potrivit căruia medicii de familie nu sunt nici pe departe muritori de foame așa cum se plång. „Un cabinet al unui medic de familie cu o listă medie de 2.000 de pacienți are un venit de 6.000 sau 7.000 RON. „Întreținerea cabinetului – chiria sau concesiunea, plata utilităților, impozitul pe teren – costă aproximativ 2.000 RON, salariul brut a două asistente încă 3.000 RON. După ce scădem aceste cheltuieli din venitul cabinetului, medicul de familie rămâne cu un venit de 2.000 sau 3.000 RON“. Aceasta în condițiile în care și anul trecut medicii de familie susțineau că abia au bani să achite salariile asistentelor medicale și utilitățile. În cursul anului trecut, „Curentul“ a solicitat Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) date privind veniturile nete ale medicior de familie în 2007 și 2008. Informațiile primite au fost uluitoare. Potrivit ANAF, în 2007 au fost și medici de familie care au ajuns să cåștige lunar aproximativ 30.000 de euro, venitul net. În anul 2008, veniturile nete ale medicilor de familie s-au dublat. Potrivit datelor obținute de la ANAF, venitul net mediu anual al medicilor de familie în 2008 a fost de 42.812 lei. Sunt unii medici de familie care trăiesc ca în Rai, cåștigånd, anual, fabuloasa sumă de 700.000 de euro.
Traiesc de78 de ani in Romania si deabia acum pricep dece pleaca romanii din tara lor.Nu din pricini de saracie,asta poate fi suportata la un anumit nivel,ci din pricina lacomiei celor care au in mana lor soarta romanilor.Iesire din acest infern omenesc nu exista.Nimeni nu se intreaba dece au inceput razboaiele?Motive pentru ele,la tot pasul,in primul rand ,noua sclavie si noua oligarhie,apoi,ideologii religii,ifose de putere,si mu in ultimul rand,Lenea.Oamenii vor bani multi si degeaba daca se poate si daca nu-i obtin trec la represalii si cine sufera ?OMUL CARE MUNCESTE.