Singurul medic legist din Roman a fost reținut, vineri, pentru mai multe șpăgi primite în schimbul zilelor de îngrijiri medicale de pe certificatele medico-legale. Maxim Radu Ioan a fost prins în flagrant, imediat ce a încasat 300 de lei de la un investigator sub acoperire, pentru a trece în certificat mai multe zile de îngrijire decât ar fi fost necesar. Șeful SML Roman a fost reținut și va fi prezentat instanței în vederea emiterii mandatului de arestare preventivă.
Procurorii PICCJ au dovezi că medicul legist ar fi luat șpagă în opt cazuri, până acum. Potrivit referatului de arestare preventivă, vineri, ” inculpatul Maxim Radu Ioan a fost surprins în flagrant în timp ce primea de la investigatorul cu identitate acoperită suma de 300 de lei, pentru eliberarea unui certificat medico-legal în care a atestat în mod necorespunzător realității un număr mai mare de zile de îngrijiri medicale decât cele necesare vindecării, pentru a fi depus la dosarul penal constituit ca urmare a unui accident rutier.”
Anchetatorii au explicat într-un comunicat modul de lucru al medicului legist, care lucra la Spitalul Municipal de Urgență Roman.
”Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, a reieșit faptul că inculpatul, în calitate de șef al Laboratorului de Medicină Legală din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman, județul Neamț (fiind singurul medic legist din zona Municipiului Roman), în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în schimbul unor sume de bani, la solicitarea beneficiarilor, a atestat, în mod nereal, în certificatele medico-legale eliberate un număr de zile de îngrijiri medicale mai mic/mai mare decât cele necesare/efectuate în fapt, în vederea atenuării sau agravării situației juridice a beneficiarului/agresorului.
Pentru ca faptele agresorilor să fie încadrate de către organele de cercetare penală și, ulterior de către unitățile de parchet sau de instanțe, în articolele prevăzute în codul penal care prevăd sancțiuni mai reduse față de faptele comise în realitate, acesta atesta în certificatele medico-legale eliberate un număr de zile de îngrijiri medicale/spitalizare mai mic decât cele necesare/efectuate în fapt”.
Anchetatorii i-au percheziționat locuința și biroul, ridicând documente și importante sume de bani.