Home Actualitate Membrii PSD nu s-au prezentat la Comsia SIE. Urmează votul în plen

Membrii PSD nu s-au prezentat la Comsia SIE. Urmează votul în plen

DISTRIBUIŢI

Astăzi la Comisia SIE, cei trei parlamentari PSD din comisie au absentat de la ședința în care trebuia dat avizul pentru numirea lui Mihai răzvan Ungureanu la SIE. Președintele Comisiei, Mihăiță Calimente va propune plenului votul lui MRU fără avizul consultativ al comisiei.

Săptămâna trecută PSD a reușit și a preluat controlul în comisia SIE, având acum 3 membri din 5 față de 2 în trecut, profitând de indolența lui Ludovic Orban care nu a înțeles sau nu a vrut să înțeleagă ce votează și astfel un penelist (deputatul Cornel Sămărtinean) a fost schimbat cu un pesedist (deputatul Dorel Căprar). Majoritatea în Comisie este acum a PSD, care are trei membri din cinci.

Decizia a fost luată în ședința Birourilor Permanente reunite de pe 15 iunie a.c. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a introdus propunerea (cu numărul de ordine 6) astfel pe ordinea de zi: „Propunere din partea Grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor privind modificarea componenţei nominale a Comisiei speciale a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru exercitarea controlului parlamentar“.

Ludovic Orban, deputat PNL și liderul Grupului PNL din Camera Deputaților, are o explicație penibilă pentru înlocuirea liberalului Sămărtinean cu pesedistul Căprar: „Schimbarea s-a discutat la ședința Birourilor Permanente reunite din săptămâna anterioară, la care eu nu am participat. Nu am fost foarte atent la punctul 6 al ordinii de zi a ședinței Birourilor Permanente reunite de pe 15 iunie, nu m-a interesat foarte tare, eram preocupat de proiectul pensiilor militarilor de pe ordinea de zi”.

Să vedem dacă telectuala (acuzată recent de plagiat) PNL-ului Alina Gorghiu va reuși să mobilizeze parlamentarii PNL, UNPR, UDMR și Minorități pentru realizarea cvorumului la ședința de mâine.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.