Home Actualitate „Metoda Roberta Anastase” – omologată de PSD și la Senat

„Metoda Roberta Anastase” – omologată de PSD și la Senat

DISTRIBUIŢI

Comisia juridică a Senatului i-a audiat ieri pe candidații societății civile pentru locul care revine ONG-urilor în Consiliul Național de Integritate, organism care monitorizează  activitatea Agenției Naționale de Integritate. Până aici nimic neobișnuit, poate doar faptul că a fost singura poziție din CNI unde au existat doi candidați: Codru Vrabie, care a mai fost în CNI și a fost declarat de aceeași Comisie juridică din Senat incompatibil, și Florea Sava, susținut de nu mai puțin de 17 ONG-uri pentru această poziție. Deși în urma discutării contestațiilor depuse de cei doi contracandidați și a analizării candidaturilor la nivelul Comisiei juridice s-a conturat concluzia că decizia va aparține plenului, care va hotărî prin vot secret cine va fi reprezentantul societății civile în CNI, PSD a recurs la fals și minciună grosolană, anunțând, prin vocile senatorilor juriști, că s-a decis, prin vot, să fie recomandată plenului candidatura lui Codru Vrabie. Ca să fie credibili, au anunțat chiar și rezultatele unui vot care nu a avut loc, precizând că șase voturi în Comisie au fost în favoarea lui Codru Vrabie, iar cinci pentru Florea Sava.
„Propunerea Comisiei Juridice către plen este Codru Vrabie. Codru Vrabie a obținut șase voturi, iar celălalt cinci“, ne-a declarat președintele Comisiei juridice, senatorul PSD Toni Greblă, fără să-i tremure vocea. Ca să fie convingător, Greblă ne-a oferit și detalii: „Am întocmit raportul, ne-am și motivat votul, e vorba de activitate pe drepturile omului și vom trimite raportul în Plen. Candidații desemnați de către ONG-uri trebuie printre altele să aibă o activitate cunoscută pe drepturile omului. Asta a fost și partea principală.
Vrabie are o activitate de 10-12 ani în domeniul drepturilor omului, mă rog… care poate fi discutată, iar celălalt a spus că el nu a desfășurat pånă acum activitate în domeniul drepturilor omului. Acum, intenționează cu asociația pe care o reprezintă, CJ Dâmbovița, și cu alții să înființeze un centru pentru detoxifierea toxicomanilor. Sub acest aspect s-a făcut diferența. Nici organizația care l-a recomandat nu are ca principal scop apărarea drepturilor omului, ci alte scopuri“.

Greblă trebuie să-i plătească drepturi de autor Robertei Anastase

Trecånd peste „detaliile“ înșirate generos de senatorul PSD, ajungem la problema de fond: la ședința Comisiei juridice de ieri au fost prezenți doar opt senatori și, prin urmare, era imposibil ca la un eventual vot pentru candidatul ONG-urilor în CNI scorul să fie de 6 la 5. Potrivit datelor oficiale din cei 11 membri ai Comisiei juridice, trei au lipsit ieri pe tot parcursul ședinței. Este vorba de liberalii Bîgiu Marian și Ioan Ghișe, precum și de pedelistul Ion Rușeț. Prin urmare, dacă la ședință au fost 8, cele 11 voturi anunțate de Toni Greblă sunt obținute prin „metoda  Roberta Anastase“, senatorul PSD fiind obligat să-i plătească drepturi de autor colegei de la Cameră, după ce i-a împrumutat metoda.

Dat în vileag de Ghișe

Deși Greblă ar fi trebuit să aibă mai multă experiență decåt novicea Anastase, senatorul PSD a uitat că o știre Mediafax anunța ieri că la lucrările Comisiei juridice au participat opt senatori care au votat patru „pentru“ și patru „împotrivă“, atunci cånd s-a tranșat prezența unui senator independent în Comisia de Regulament. Numai că Greblă a omis să le spună și liberalilor că i-a numărat după „metoda Roberta“, iar Ioan Ghișe a recunoscut, pentru ziarul „Curentul“, că atăt el, cåt și colegul său Bîgiu au lipsit de la lucrările Comisiei juridice. În ceea ce-l privește pe democrat-liberalul Ioan Rușeț, colegul său de partid, senatorul Iulian Urban ne-a declarat că acesta a lipsit de la lucrările Comisiei. De asemenea, senatorul PD-L Daniel Humelnicu ne-a confirmat că la Comisii au fost prezenți, ieri, doar 8 senatori, și prin urmare, nu se putea da un vot de 6 la 5 așa cum a anunțat Greblă.

Urban: „E un fals ordinar dacă se scrie în Raport că-l recomandăm pe Vrabie“

Senatorul Iulian Urban s-a arătat extrem de revoltat de declarațiile lui Greblă, precizånd că „nu s-a supus nimic la vot“ și că „era imposibil să fie un vot de 6 la 5 din moment ce la lucrările Comisiei au participat doar 8 senatori“. Cåt privește recomandarea Comisiei pentru Codru Vrabie, Urban a declarat : „e un fals ordinar dacă se scrie în raport că-l recomandăm pe Vrabie“. „Noi propunem plenului ambii candidați, iar plenul decide prin vot secret cine va reprezenta societatea civilă în CNI“, a mai precizat senatorul Iulian Urban. Acesta a ținut să sublinieze că a trecut un an și două luni de cånd ANI a sesizat Senatul în legătură cu incompatibilitatea lui Codru Vrabie în CNI, iar după ce Comisia juridică a fost de acord cu această sesizare, interesele PSD și PNL din Biroul Permanent au blocat revocarea acestuia din funcție.

PSD și Vrabia de pe gard

Interesul PSD pentru candidatul Codru Vrabie a fost de altfel extrem de vizibil în cadrul discuțiilor de ieri din Comisia juridică. Senatorul PSD Adrian Țuțuianu ne-a declarat senin: „Astăzi, în Comisia juridică (n.r. de la Senat) s-a discutat o singură problemă, respectiv a CNI în desemnarea reprezentantului din partea organizațiilor neguvernamentale. I-am audiat pe Vrabie și pe celălalt (n.r. nu știe numele candidatului desemnat de coaliția de guvernare, Florea Sava) și comisia (n.r. juridică a Senatului) a făcut un raport din care o să rezulte că «Soare» (n.r. este vorba de Florea Sava, contracandidatul lui Vrabie) nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege. Noi ne-am exprimat prin vot pentru Codru Vrabie. Raportul nostru va merge spre plen“. De asemenea, sentorul PSD Dan Șova a ținut să se asigure în timpul discuțiilor cu Vrabie că va executa întocmai doleanțele social-democraților, legate de procedurile interne folosite de ANI. Vrabie l-a asigurat pe Șova că va face tot ceea ce-i stă în putință ca să desecretizeze procedurile de lucru interne ale ANI, o dorință mai veche a pesediștilor total nemulțumiți de faptul că averile și contractele lor sunt luate la puricat de instituțiile statutului.

Strâns legat de interesele PNL

Codru Vrabie este extrem de intim și în cercurile liberale, după ce, în 2007, după numirea în CNI, a fost înregimentat consilier la cabinetul șefului Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu. El era și membru în consiliul director al Transparency International Romania (TI-Ro), organizație al cărei director executiv era și este oportunistul Victor Alistar, un navetist pe ruta PSD-PNL. Aceeași organizație îl are în frunte pe un anume Marian Popa, zis „Mike“, fost președinte al departamentului de relații externe al Camerei de Comerț și Industrie a RSR, în perioada 1976-1983.

Dosare penale fără număr, fără număr

Numele lui Codru Vrabie a apărut deja în cel puțin două dosare penale deschise ca urmare a unor plångeri făcute de conducerea ANI. În primul dintre ele, Victor Alistar este acuzat, alături de Codru Vrabie, de comiterea infracțiunii de fals în declarații. Ei ar fi declarat, în documentele înaintate Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP), că Asociația Romånă pentru Transparență este aceeași cu „Transparency International Romania“. Conform plångerii ANI, suspendarea din funcția de purtător de cuvånt al ANFP (funcție deținută de Alistar pånă pe 1 martie 2009) s-a făcut prin emiterea unor documente neconforme cu realitatea. Cazul, anchetat inițial de procurorii Parchetului de pe långă Judecătoria Sectorului 1, a fost declinat, cum am arătat deja, la Secția de urmărire penală din cadrul Parchetului General.
Al doilea dosar în care apare numele „civilului“ Vrabie este legat de sustragerea unor documente din interiorul ANI. Conform plångerii penale înaintate DIICOT de către aceeași ANI, Codru Vrabie, în calitatea lui de membru al CNI, „a determinat și sprijinit sustragerea de către personalul ANI de documente și/sau informații aferente activității instituției și la care avea acces prin prisma atribuțiilor de serviciu“ și „prevalåndu-se de posibilitatea acordării certificatelor de avertizor în interes public conform dispozițiilor Legii 571/2004 și, explicåndu-le care dintre înscrisuri ar putea avea relevanță probatorie, a creat impresia acestor persoane că nu vor fi trase la răspundere pentru faptele lor, în demersul comun împotriva conducerii ANI“. Cei instigați să scoată documentele din Agenție se numesc Fănel Burciu, Carmen Fluture.
Conform unui comunicat emis pe 18.11.2009 de DIICOT, informațiile sustrase au ajuns la șantajistul Sorin Roșca Stănescu. „În fapt, s-a reținut că învinuiții Burciu Fănel Nicolae și Fluture Carmen Florentina, angajați în cadrul ANI în funcțiile de inspector de integritate și respectiv fost director de cabinet al președintelui ANI, au sustras și transferat electronic date, informații și documente care exced interesului public, întocmite în cadrul derulării activității ANI, la care au avut acces prin prisma atribuțiilor de serviciu în perioada în care au avut calitatea de angajați ai ANI. La data de 17 noiembrie 2009, ANI a formulat o sesizare în completarea celei inițiale, solicitånd extinderea cercetărilor față de Sorin Roșca Stănescu, pe motiv că acesta ar deține documente din interiorul ANI, puse la dispoziție de către învinuita Fluture Carmen Florentina“.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.