Mihaela Geoană, soția candidatului PSD la președinție, s-a gândit să-i dea o mână de ajutor soțului său în campania electorală. Mâna s-a transformat însă într-o palmă dată blazonului politic al lui Mircea Geoană, întrucât soția sa face procese de intenție presei și-i amenință pe ziariști. La sfârșitul săptămânii a sosit pe e-mailul redacției o scrisoare din partea departamentului de Comunicare al Fundației Renașterea, cu mențiunea „important“, în care ni se atrăgea atenția că, dacă vom scrie vreodată de rău despre această fundație sau despre conducerea ei, vom fi dați în judecată. Trebuie precizat că ziarul „Curentul“ nu a publicat nimic despre activitatea Fundației Renașterea, condusă de Mihaela Geoană și prin urmare această scrisoare ridică multe semne de întrebare. Mai întâi de toate, fundația Mihaelei Geoană face un proces de intenție ziarului „Curentul“, proces nejustificat de vreun demers jurnalistic al acestui ziar.
Tocmai de aceea, conținutul scrisorii semnate de Cătălina Negară, specialist PR – Fundatia Renașterea și mâna dreaptă a Mihaelei Geoană, după cum ne-au informat sursele noastre, pare a ține de teatrul absurdului:
„În urma unor articole tendențioase apărute în diverse publicații de nivel național sau local referitoare la alocarea de fonduri din partea Ministerului Sănătății către Fundația Renașterea, în campania de informare pentru prevenirea infestării cu virusul HPV, reprezen-tanții Fundației Renașterea vor solicita atenția în cele ce urmează. Opiniei publice i-au fost transmise informații false, neverificate și prezentate într-un mod tendențios, în mod abuziv și fără respectarea normelor deontologice. Din aceste motive, pentru a evita transmiterea de informații false către opinia publică, vă rugăm să ne solicitați în scris orice lămurire despre proiectele și programele Fundației Renașterea“. Trebuie să precizez din nou că nu am abordat acest subiect și nici nu ne-am manifestat intenția de a o face. După ce specialista în PR a Fundației Renașterea trece în revistă temele care au stat la baza articolelor „tendențioase“ de presă, cum ar fi campania de informare pentru prevenirea infestării cu virusul HPV sau accesul la bani publici de la guvern, scrisoarea se încheie apoteotic cu un mesaj de amenințare la adresa ziariștilor: „Așa cum a obișnuit din 2001, de la înființare, Fundația Renașterea are în centrul preocupărilor sale grija pentru starea de sănătate a romånilor, prin derularea de programe de prevenție și depistare precoce a cancerului, pe care le desfășoară cu totală transparență. Aceeași transparență o manifestă față de întreaga presă și față de dumneavoastră implicit, lucru pe care intenționăm să îl facem și în viitor. Însă, ținånd cont de articolele tendențioase apărute în presă, vă comunicăm faptul că, dacă în cadrul publicațiilor conduse de dumneavoastră se vor face insinuări referitoare la activitatea Fundației Renașterea sau dacă se va aduce atingere imaginii fundației ce conduce la diminuarea încrederii populației în activitatea și în misiunea sa, ne rezervăm dreptul de a vă acționa în judecată“.
Am încercat să obținem o clarificare din partea reprezentanților acestei Fundații, dar, din păcate, telefonul a sunat în gol, angajații Mihaelei Geoană fiind de negăsit. Și-atunci, vorba francezului: „Qui s’excuse, s’accuse“?
Strategia lui Hrebe?
Dacă nu este un demers prostesc al piariștilor de la Fundația Renașterea, această scrisoare ar putea fi o provocare, parte a strategiei PSD dată pe piață de Hrebenciuc și asumată, în colțul gurii, de Marian Vanghelie și Olguța Vasilescu. Potrivit acestei strategii, social-democrații susțin că bătălia din toamnă se va da între Mircea Geoană și Traian Băsescu și că există informații solide că PD-L și Traian Băsescu vor declanșa un atac virulent împotriva lui Mircea Geoană și a familiei sale, în luna septembrie. Și, probabil cum nu se prefigura niciun scandal la orizont, familia prezidențiabilului Geoană a considerat oportun să provoace unul, amenințåndu-i din senin pe ziariști. Domnule Geoană, cu așa nevastă nu mai aveți nevoie de adversari politici!