Home Actualitate Ministerul Dezvoltării ticsit de pile: dânsul e al lui Shhaideh, dânsul e...

Ministerul Dezvoltării ticsit de pile: dânsul e al lui Shhaideh, dânsul e de la Teleorman, soțul la direcție, soția la servicii

DISTRIBUIŢI

Ion ȘTEFAN, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației povestește cum au fost primele sale zile în minister:”Am găsit un minister al familiei, nu mai puțin de 12 familii – soţul la Direcţia, doamna la Servicii.
Ministerul Lucrărilor Publice e un minister al celor care au gravitat în jurul PSD, în jurul lui Shhaideh, în jurul lui Liviu Dragnea. Cine venea în biroul meu, a patra propoziţie era «eu sunt…» sau «dânsul este adus de… Shhaideh», «dânsul este de la Teleorman». Acest lucru a durat două săptămâni, până când am spus «Stop! Opriţi-vă, nu mai vreau să aud aşa ceva!».
Am anunţat că voi realiza o primă restructurare a ministerului. Am redus cu 30% linia politică a ministerului. Erau 10 politicieni care conduceau ministerul, şase secretari de stat, şi patru subsecretari de stat. Vom reduce cu 30% posturile de conducere, erau 97 de astfel de posturi de conducere. Totodată, au fost tăiate 25% dintre posturile de execuţie, vreau să se asigurăm că nu vor mai fi plimbători de hârtii. ”, anunță Ștefan.

1 COMENTARIU

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.