Home Actualitate Ministrul Predoiu către judecătoarea Pivniceru: E normal să fiți la TV și...

Ministrul Predoiu către judecătoarea Pivniceru: E normal să fiți la TV și să fiți plătită?

DISTRIBUIŢI

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, invitat telefonic la Antena 3, ieri, a întrebat dacă e normal ca judecătoarea Mona Pivniceru de la Curtea de Apel Iași, președinta Asociației Magistraților din România, să-și primească salariul în condițiile în care este prezentă la televiziuni.
„E normal să stea la Antena 3 și să fie plătită“, a întrebat ministrul Justiției.
Cătălin Predoiu a afirmat că protestul magistraților implică risipă de bani publici, amânarea dosarelor făcându-se fără un motiv legal, emiterea de citații implică noi costuri pentru stat, iar plata salariilor este discutabilă. Totodată, Cătălin Predoiu a spus, în emisiunea tv de ieri, că în urma protestului din justiție se adună „tone de dosare nesoluționate“ și a întrebat-o pe președintele AMR, Mona Pivniceru, dacă protestul este legal. Judecătoarea Pivniceru nu a răspuns.
Întrebat despre ce se va întâmpla dacă instanța supremă refuză desemnarea judecătorilor pentru Biroul Electoral Central, ministrul Predoiu a afirmat că va ridica problema în Guvern.
„Nu putem să ținem o țară întreagă în loc“, a spus ministrul.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.