Mircea Băsescu a mers, luni, în faţa magistraţilor pentru a cere înlocuirea măsurii de arest preventiv cu arestul la domiciliu. Judecătorii Tribunalului Constanţa au respins însă cererea depusă în acest sens de fratele preşedintelui, astfel că Mircea Băsescu rămâne în continuare în arest preventiv.
Magistraţii Tribunalului Constanţa au decis ca Mircea Băsescu să rămână în arest preventiv, respingând astfel cererea avocaţilor privind înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu.
Înainte de judecată, avocatul Nelu Traşcă spunea că este „a doua cerere” depusă şi îşi exprima speranţa că Mircea Băsescu va fi eliberat.
În plus, la final, Traşcă declara că „magistratul a fost destul de receptiv” la solicitările făcute şi se arăta încrezător într-o „soluţie bună”. Avocatul preciza că a cerut retrimiterea dosarului la Parchet, explicând că înregistrările depuse la dosar „nu sunt autentice”.
„Argumentele noastre au fost legate de trecerea timpului de promovare a excepţiilor (…) Soluţia corectă ar fi ca dosarul să se întoarcă la Parchet. Am ridicat excepţii cu privire la mijloacele probatorii. Nu pot fi primite acele înregistrări pentru că nu sunt autentice şi nu pot fi verificate şi, de asemenea, nu pot fi primite declaraţiile martorilor pentru că nu se coroborează cu înregistrările depuse la dosar. Neavând aceste argumente, doarul trebuie să se restituie la Parchet în vederea reluării cercetării”, a spus Traşcă.