Home Actualitate Mircea Băsescu rămane în arest. Soluția este definitiva.

Mircea Băsescu rămane în arest. Soluția este definitiva.

DISTRIBUIŢI

Update: Mircea Băsescu rămane în arest. Soluția este definitiva.

Magistrații Curții de Apel București urmează astăzi să ia o decizie cu privire la menținerea în arest a lui Mircea Băsescu, instanța judecând contestația formulată de fratele lui Traian Băsescu la decizia de arestare preventivă de acum o săptămână. Judecata s-a încheiat în urmă cu puțin timp, iar judecătorii au rămas în pronunțare. Potrivit procedurilor, Mircea Băsescu a fost scos încătușat din sediul Curții de Apel București și dus înapoi în arestul Poliției. Mircea Băsescu a vrut să-și protejeze imaginea și a ținut o haină peste cătușe.

Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Tașcă, a declarat, după proces, că fratele șefului statului și-a menținut declarațiile de la fondul cauzei, susținând că este nevinovat.

Înapoi în arest a fost dus și Marian Căpățână, care a contestat, și el, măsura de arestare preventivă.

La urcarea în dubă, întrebat de jurnaliști dacă și-a însușit 350.00 de euro de la familia lui Bercea Mondial, Căpățână a spus că nu. „Am împrumutat bani că să-i folosesc la Aversa (fabrica de pompe – n.r.)”, a adăugat cel care ar fi fost intermediarul banilor dați lui Mircea Băsescu pentru ca acesta să intervină astfel încât Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, să scape de închisoare

La sediul Curții de Apel s-a aflat și avocatul familiei lui Bercea Mondial, Pavel Abraham, care a spus că instanța ar urma să dea la ora 17.00 verdictul privind contestațiile lui Mircea Băsescu și Marian Căpățână.

Decizia Curții de Apel București referitoare la cele două contestații va fi definitivă.

Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost arestați în 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, care ar proba traficul de influență de care este acuzat fratele șefului statului.

Judecătorul de la Tribunalul București care a dispus arestarea a arătat, în motivare, că înregistrările în care apar Mircea Băsescu și Marian Căpățână, puse la dispoziție procurorilor de familia lui Bercea Mondial, sunt legale, chiar dacă ele au fost contestate de cei doi, și pot reprezenta mijloace de probă în dosar.

„Susținerile apărării, în sensul inadvertențelor de natură a releva lipsa de autenticitate și caracterul posibil contrafăcut al înregistrărilor, nu se bazează pe elemente faptice ori concrete care să contureze o îndoială veridică asupra caracterului autentic sau complet al acestora. De altfel, pe parcursul cercetărilor în cauză se poate proceda la verificarea acestui caracter, în măsura în care se va aprecia ca fiind utilă, pertinentă și concludentă o probă științifică care să aibă un asemenea obiectiv”, a arătat judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București care a decis arestarea lui Mircea Băsescu și a lui Marian Căpățână.

Cei doi, alături de Bercea Mondial și de fiul acestuia, Florin Anghel, au fost duși joi la DNA, pentru audieri în acest dosar. În același scop a venit la DNA fiica interlopului, Izaura Anghel. Cu acest prilej, Bercea Mondial și fiica sa au reluat, în fața procurorilor, acuzațiile conform cărora ar fi ajuns sume de bani la șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, și la președintele ICCJ, Livia Stanciu.

Pe de altă parte, în urma unei plângeri făcute de Mircea Băsescu, ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, a fost trimis în judecată pentru șantaj cu circumstanțe agravante, în stare de recidivă, în timp ce fiica interlopului, Izaura Anghel, și fratele ei minor, Grinică Ion Anghel, au fost deferiți justiției pentru șantaj cu circumstanțe agravante. În același dosar a fost trimis în judecată și Florin Anghel, fiul cel mare al lui Bercea Mondial, pentru trei infracțiuni concurente de șantaj, dintre care una în stare de recidivă, în timp ce mama acestuia, Fănica Anghel, a fost deferită justiției pentru șantaj.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.