Asaltul Oligarhiei „la oră de maximă audiență“
Coaliția oligarhică constituită încă din 2007 de către trei exponenți ai rețelelor subterane a ieșit din nou la lumină, într-un atac violent la adresa lui Traian Băsescu. Nemulțumiți de prestația celor doi muțunachi, Chuky și Flocky, gemenii Crin Antonescu și Victor Ponta, bătrånii moguli, s-au hotăråt să iasă ei la vedere, ca și în perioada alegerilor din 2009, pentru a da cu Băsescu de pămånt. Succesiunea evenimentelor în ultima perioadă merită interes: Voiculescu a depus la data de 1 iulie cererea oficială – și formală – ce precede inițiativa suspendării lui Traian Băsescu, anunțată de altfel încă din primele zile ale înfrångerii lui Geoană ca „variantă finală“ – planul B.
La intervale apropiate, succesiv, în ultima perioadă de timp, Voiculescu și Patriciu au ieșit pe sticlă la televiziunea lui Våntu, pe Realitatea, Patriciu asumåndu-și critica acerbă a FMI-ului, iar Voiculescu atacåndu-l la persoană pe Băsescu, în maniera suburbană binecunoscută a grobianului microcefal crescut în catacombele Securității.
Våntu, în schimb, și-a pregătit ieri o ieșire pe scenă mai de shoubiz, fiind prezentat chiar pe TVR-ul condus, în mod oportun se pare, de fostul său angajat, Andi Lăzescu. În aceeași zi Voiculescu i-a chemat la ordin pe maimuțoii Ponta și Antonescu la el, la biroul personal din Senat, acolo unde el stă cu picioarele descălțate pe birou, în timp ce micii gogomani îi miroseau ciorapii trași pe picior cu un elastic prins în portjartier. După ce le-a frecat ridichea putzoilor, de față cu guzganul Hrebenciuc, i-a trimis pe amândoi să se joace pe Realitatea și le-a dat voie să folosească și cuvinte mari – Ponta, de exemplu, a făcut trimitere la perioada Revoluției, când el era cu putzica în nisip, sugerând că pe Băsescu îl așteaptă soarta lui Ceaușescu. Fiind peltic, s-a înțeles însă Voiculescu, în loc de Ceaușescu, așa că iar își va lua chelfăneală. Crin a bâlbâit și el ceva din care s-a înțeles că și el, și Ponta vor face „o nouă construcție, la mare, pe nisip“ și cam asta a fost toată prestația lor modestă, de seară.
Vântu, în schimb, s-a asigurat de maximă audiență, părți ale interviului său abisal, aproape scripturistic, fiind preluate la TVR, care a difuzat drept cap de știre a calupului informativ aberațiile lui SOV la adresa lui Traian Băsescu. Sorin Ovidiu Vântu a devenit astfel și un fel de vedetă de șoubiz la TVR, ca o extensie și încununare a activității sale de turnător și bișnițar, de fost infractor de drept comun, arestat pentru delapidare. Fostul hoțoman de Aprozar, expertul un note suculente informative extrase din prea-plinul conversațiilor heidegeriene de la punctul „Lăzi – Conserve“ al pârnăii, este mai nou, de când cu Andi Lăzescu, vedetă de TVR. Televiziune națională ajunsă cutie de rezonanță a gogomăniilor inepte ale unui ciocofonist devenit grangure umflat de bulevard.
Disponibilitatea lui Vântu de a arunca cu dejecții s-a întâlnit cu disponibilitatea fostului său angajat, Andi Lăzescu, de a-i multiplica panseurile excremențiale, pe banii publici, ai cetățenilor, printre care se află probabil și vreo câțiva dintre cei 300.000 de români furați de Vântu.
Izolarea lui Băsescu – lichidarea lui Băsescu
Formula lansată de Vântu – „Izolați-l pe Băsescu“ – și propagată generos de fostul său simbriaș, Andi Lăzescu, are un precendent intitulat generic „lichidarea lui Băsescu“. Răfuiala ciocoilor noștri de neam prost cu Traian Băsescu s-a purtat de la bun început în termeni neacademici. Vântu reia modul de discurs al lui Patriciu care, în 2007, l-a comparat pe Băsescu cu Lukasenko – dictatorul bielorus, și l-a mai numit pe șeful statului – „maimuță“, „gorilă“, „cioban“, „frână în calea progresului țării“.
Patriciu îi poartă lui Băsescu o dragoste viscerală, de liberal autentic, pe motiv de Dosar Rompetrol, care dacă ar ajunge – după cele aproape 30 de amânări – în instanță ar putea crea mai mici sau mai mari sincope de libertate atât lui Patriciu, cât și lui Roșca Stănescu, fetei lui Voiculescu, dar și lui Verestoy Atilla și multor altora. Motivat la modul profund, profund penal, Patriciu a dat naștere unui proiect al cărui mesaj definit chiar de el este „lichidarea lui Băsescu“. Cu alte cuvinte, președintele Băsescu trebuie înfrânt cu orice mijloace deoarece ne aflăm în criză – în stare de război total. Un prim efect al războiului este suspendarea legii. Altă maimuțzică cu cioc din portofoliul troikii VPV (Vântu-Patriciu-Voiculescu), respectiv Emil Constantinescu, a fost pus, tot în 2007, să citeze definirea fazelor, care ar fi urmat să fie amorsate: suspendarea legii, a moralei și a regulilor. Constantinescu propunea un proiect politic care nu exclude suprimarea. Când spui, ca în război, legile se suspendă – excluzi din start procedura electorală și votul democratic. Când spui că legile trebuie suspendate, datorită stării de război – înseamnă că ne îndreptăm spre un deznodământ al fatalului. Băsescu trebuie să dispară și, în plus, lovitura trebuie să fie fatală. Geoană a propus atunci sudarea lui Băsescu într-un sarcofag de plumb sau alungarea din România (evident după lichidare). Ponta a făcut referire tot la un sfârșit la zid, ca și Ceaușescu, reluând de fapt o frază mai veche de pe blogul lui Ion Iliescu, tartorul stalinist cu mâinile roșii de sânge.
Lamentabila decizie a lui Lăzescu de expunere televizată a fostului (și actualului?) său patron i-a oferit plăcerea unui gâdilat în coarne reșapatului fost informator, devenit șef peste deontologi. Inadecvare este un cuvânt futil pentru a califica opțiunea „jurnalistică“ a lui Lăzescu, care a slujit servil tot acest agregat oligarhic, fără să crâcnească. Vântu, omul care a distrus o bună parte a mass-mediei românești, a indicat jurnaliștilor să fie „liberi“ în a-l critica pe Băsescu, „să fie militanți“, iar mesajul sună ca un ordin la mobilizare, dacă mai era nevoie după câți simbriași a achiziționat la căciulă. După un astfel de mesaj al patronului sunt curios care dintre jurnaliștii de trust care tot vorbesc de deontologie își va da demisia, pe motiv de libertate de conștiință. Dacă tot e vorba de deontologie, în ce-l privește pe Andi Lăzescu, dacă vroia să execute o mostră de lucrare jurnalistică, ar fi putut să amendeze, să nuanțeze și să completeze discursul împănat cu minciuni al lui Vântu, iar noi putem să-i oferim cel puțin un exemplu de demagogie ordinară.
Vântu, încercând să-și compună o imagine degajată de ciocoi libertarian, cu „respect“ și milă suverană față de sclavii săi, susține că el iubește libertatea presei și că niciodată, dar niciodată, ever never, nu a dat în judecată vreun ziarist. Fals complet. Un ziarist de la „Curentul“ a fost chemat în instanță de fostul aprozarist și iată dovada (foto). În 2006, „calomniat“ cică, Vântu a chemat în instanță editorul „Curentul“ – fără a avea câștig de cauză. De altfel, datorită tot unui ziarist la „Curentul“ – pe vremea aceea – Ovidiu Zară, Vântu s-a ales și cu dosar penal. Lăzescu n-are însă goagăl la serviciu.
Mitomanul Vântu bate câmpii
Dicționarul medical definește mitomania ca fiind tendința sistematică, mai mult sau mai puțin voluntară, la fabulație și la minciună. Tot din literatura de specialitate aflăm că „mitomania reprezintă o patologie caracterizată prin tendința accentuată de a minți. Bolnavii simt nevoia de a inventa o altă realitate, mult mai interesantă, pentru a ieși, astfel, în evidență și pentru a-și ascunde slăbiciunile. Mitomanul nu poate realiza gravitatea problemei sale.
Mitomania este o afecțiune, care, în unele cazuri, poate fi semnul unor altor boli de natură psihiatrică, nevrotică sau psihotică. Mitomanii mint fără a conștientiza acest lucru. Termenul «mitomanie» a fost creat în anul 1905, de psihiatrul Ferdinand Dupre, avându-și rădăcinile în limbile greacă și latină: mythos (legendă) și mania (manie). Dupre a făcut distincția între patru tipuri de mitomani: vanitosul (cel care se laudă), nomadul (persoana care încearcă întotdeauna să fugă de realitate), răutăciosul (încearcă să depășească complexele de inferioritate spunând bârfe) și perversul (inventează pentru a escroca)“.
Încadrarea lui Vântu este – ca și în cazul încadrărilor juridice făcute de procurori – una incertă. E clar că e un mitoman lăudăros dus cu pluta (sau pontonul mai degrabă): i-a spus lui Alex Mihai Stoenescu că a intrat pe vremea lui Ceaușescu la două facultăți: Drept și Filozofie, ori și copiii știu că un fost pușcăriaș, pardon, o persoană cu cazier, nu putea aplica la niciuna dintre ele. Că e un mitoman pervers au simțit-o pe pielea lor cei 300.000 de păgubiți FNI, Ioana Maria Vlas care e în pușcărie, Nicolae Popa care e în pușcărie în Indonezia, sindicaliștii administratori care vor fi în pușcărie și mulți, mulți alții. Cât despre complexele de inferioritate, scuza handicapului său este una suficientă, scuzabilă la limită… dar asta nu justifică oferirea spațiului de emisie al televiziunii naționale unuia care-și dorește să îmbolnăvească o națiune întreagă. Mai ales că nu inspiră același gen de milă ca un cuțu șchiop.
Faptul că Vântu e mitoman îl dovedim strict cu citația din imagine, în care editorul ziarului „Curentul“ este chemat la Judecătoria Sectorului 1 pentru insultă și calomnie, ca parte responsabilă civilmente pentru ziariștii săi care l-au criticat în mod constant. Deci, (SORI)NUȘ, cine spunea ieri, în interviul acordat ziarului „Bursa“, „Din acest motiv, nu am dat niciodată în judecată vreun ziarist. Și nici nu o voi face vreodată“. Cine-i mincinos (patologic)?
Pe lângă consemnarea aberațiilor discursului patologic al unuia ca Vântu, ar merita poate să-i atragem atenția lui Andi Lăzescu că în recentul proiect de strategie privind siguranța națională două dintre vulnerabilitățile identificate de autori erau: „fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituții ale statului“, precum și „presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obținerii de avantaje de natură economică sau în relația cu instituții ale statului“.
Lăzescu lucrează la stat, dar și împotriva statului, dacă e să luăm în considerare buchea scrisă, activitatea sa încadrându-se lejer în limitele ambelor definiții ale celor două vunerabilități, transformate via Vântu & comp în amenințări la adresa statului.
