Home Actualitate MM Stoica, ”disperat” că familia nu mai are bani să se întrețină

MM Stoica, ”disperat” că familia nu mai are bani să se întrețină

DISTRIBUIŢI

 

Fostul manager al echipei de fotbal Steaua București, Mihai Stoica, a spus, vineri, la Curtea de Apel București, că ajuns să fie „disperat” ca urmare a condamnării din dosarul transferurilor de jucători, precizând că familia sa, respectiv soția și fiica, se întreține din pensiile părinților săi.

 

„Știu că justiția nu are o latură socială, umană, dar condamnarea mea condamnă familia, care trăia aproape în exclusivitate din veniturile mele – substanțiale, dar justificate. (…) Familia mea trăiește din pensiile părinților mei de 80 și 77 de ani”, a spus Stoica, din boxa condamnaților, la judecarea contestația în anulare a pedepsei din acest dosar.

 

Mihai Stoica a mai spus în fața instanței că pedeapsa „a fost dată cu rea-credință” și că se gândește chiar să reclame România la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

 

„Nu mi s-a aplicat niciodată legea mai favorabilă. Nu înțeleg de ce acea pedeapsă nu a fost dată cu suspendare. (…) Această instanță (CAB – n. r.) a ignorat, practic, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, știind foarte bine că o speță identică a dat câștig de cauză condamnatului, obligând Italia să plătească despăgubiri. Este indubitabil că voi avea câștig de cauză la CEDO”, a subliniat fostul manager al Stelei.

 

Pe de altă parte, el și-a exprimat supărarea că nu a putut viziona ultimul meci de campionat al echipei pe care a condus-o, din cauză că Penitenciarul Rahova nu are în grila de cablu TV postul care a transmis meciul. „Echipa pe care am condus-o a câștigat titlul, iar eu n-am putut să văd meciul (Steaua – Oţelul, disputat marţi – n.r.) la televizor. Peste câteva ore, echipa mea dispută finala Cupei României, iar eu sunt în penitenciar”, a spus Mihai Stoica.

 

În sala de judecată a fost prezentă și fiica lui Stoica, aceasta sărindu-i în brațe, plângând, la finalul procesului. Inițial, jandarmii au încercat să o oprească, însă completul de judecători i-au permis să intre în contact cu tatăl său.

 

Instanța a rămas în pronunțare pe contestația în anulare a fostului manager al Stelei.

 

Mihai Stoica își execută pedeapsa din dosarul transferurilor, de trei ani și șase luni de închisoare, în regim închis, la Penitenciarul Rahova.

 

În 14 mai, Judecătoria Sectorului 5 a respins o cerere a acestuia de schimbare a regimului de executare a pedepsei.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.