Home Actualitate MNLR – Un gând pentru marele poet Emil Brumaru

MNLR – Un gând pentru marele poet Emil Brumaru

DISTRIBUIŢI

A încetat din viață marele poet EMIL BRUMARU

Emil Brumaru este poetul de rouă, în versurile căruia joacă, tandru devastator, îngerii, fluturii și râmele deopotrivă, poetul nesătul, care ascute simțurile în descoperirea continuă a trupescului miraculos.

Muzeul Național al Literaturii Române anunță cu deosebită tristețe, durere, apreciere și recunoștință stingerea din viață, sâmbătă, 5 ianuarie 2019, la vârsta de 80 de ani, a marelui poet contemporan Emil Brumaru. Ne alăturăm, astfel, tuturor celor care deplâng dispariția celui care a fost Emil Brumaru.

Dumnezeu să-l odihnească în seninătatea pe care ne-a oferit-o de-a lungul deceniilor sale de/prin Poezie!

Emil Brumaru va fi înmormântat astăzi, 8 ianuarie 2019, după ora 10.00, la Cimitirul Eternitatea din Iași.

Emil Brumaru s-a născut la 25 decembrie 1938 (înregistrat la 1 ianuarie 1939) în comuna Bahmutea (Mihailovca), jud. Tighina, Basarabia (azi în Republica Moldova).

A fost unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani, membru al Uniunii Scriitorilor din România. După studiile la Şcoala medie nr. 1 „Mihail Sadoveanu” din Iaşi, a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din acelaşi oraş, absolvind în 1963. În perioada 1963-1975 a fost medic în comuna Dolhasca, jud. Suceava, iar ulterior s-a dedicat scrisului, în paralel cu activitatea de corector (1983-1989) şi redactor/ redactor-șef adjunct (1990-1996) la revista ieşeanăConvorbiri literare. A debutat cu poezii în revista Luceafărul (1967), apoi editorial în 1970, cu două volume de poezie, Versuri, Editura Albatros (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Debut) şi Detectivul Arthur, Editura Cartea Românească. La sfârșitul anilor ʾ60, Emil Brumaru s-a alăturat „grupului oniric” (Leonid Dimov, Dumitru Țepeneag, Vintilă Ivănceanu ș.a.). A mai colaborat la revistele Amfiteatru,Tribuna, Steaua, Familia, Argeș, Echinox, România literară. În 2001, a fost laureat al Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”.

Volume publicate: Versuri (Editura Albatros, 1970), Detectivul Arthur (1970), Julien Ospitalierul (Editura Cartea Românească, 1974), Cântece naive (Editura Cartea Românească, 1976), Adio, Robinson Crusoe (Editura Cartea Românească, 1978),Dulapul îndrăgostit (Editura Cartea Românească, 1980), Ruina unui samovar (Editura Cartea Românească, volum distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor, 1983), Dintr-o scorbură de morcov (Editura Nemira, 1998), Fluturii din pandișpan (Editura Cronica, 2003), Poeme alese. 1959-1989 (Eitura Aula, 2003), Cerșetorul de cafea. Scrisori către Lucian Raicu (Editura Polirom, 2004), Commedia dellArte (Editura Liternet, 2005-2006, e-book, vol. I-III), Infernala comedie (Editura Brumar, 2005), Opera poetică(Editura Cartier, 2005, vol. I-III), Submarinul erotic (Editura Polirom, 2005),Dumnezeu se uită la noi cu binoclul (Editura Polirom, 2006), Cântece de adolescent. 1957-1958 (Editura Brumar, 2007), O brumă de paiete și confetti (în colaborare cu Șerban Foarță, 2007), Poveşti erotice româneşti (2007), Ne logodim cu un inel din iarbă(carte obiect, Editura EIS ART, 2008), Poezii (2008), Povestea boiernaşului de ţară şi a fecioarei cu lindic zglobiu (Editura Trei, 2008), Opere I. Julien Ospitalierul, Opere II. Submarinul erotic (Editura Polirom, 2009), Basmul prinţesei Repede-Repede (în colaborare cu Veronica D. Niculescu, Editura Polirom, 2009), Antologia Versuri – colecţia Poeţi laureaţi ai premiului naţional de poezie „Mihai Eminescu” (Editura Paralela 45, 2010), Intelectuali la cratiţă (volum colectiv, Editura Humanitas, 2012),Rezervaţia de îngeri (Editura Humanitas, 2013), Sfâşiat în umbra unui înger(antologie, Editura Contemporanul, 2013), Opere III. Cerşetorul de cafea (Editura Polirom, 2014), Opere IV. Dumnezeu se uită la noi cu binoclul (Editura Polirom, 2014),Cad castane din castani. Amintiri de ieri şi de azi (în colaborare cu Veronica D. Niculescu, Editura Polirom, 2014), 111 cele mai frumoase poezii (antologie, Editura Nemira, 2014), Prietenii noştri imaginari (volum colectiv, Editura Humanitas, 2015),Opere V. Crepusculul civil de dimineaţă (Editura Polirom, 2015, volum pentru care a primit Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române), Amintiri din Rai (Editura Humanitas, 2016, volum pentru care a primit Premiul USR pentru Poezie); Eu, Îngerul jongler (antologie, Editura Cartier, 2017).

În ultimii ani, a fost laureat al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia, Botoşani, 2001; Premiul pentru Opera Omnia acordat de către Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, 2003; Premiul de excelenţă „George Bacovia” al revistei Ateneu, 2005; Premiul revistei Flacăra pentru literatură, 2005; Premiul pentru Opera Omnia la Colocviile revistei Transilvania; Premiul „Gheorghe Crăciun” acordat de revista Observator Cultural pentru Opera Omnia, 2011; Premiul „Nichita Stănescu” la Festivalul de poezie de la Ploieşti, 2011; Premiul Preşedintelui UNITER în cadrul Galelor UNITER, 2013; Premiul pentru Literatură în cadrul galei „Oamenii Timpului”, 2014; Premiul Naţional „Lucian Blaga” pentru Opera Omnia la Festivalul „Lucian Blaga” – Lancrăm, 2018, Premiul pentru Opera Omnia la Bac-Fest, Festivalul Naţional „George Bacovia” Bacău, 2018.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.