Din ciclul „Puțini am fost, mulți am ajuns”
Copleșiți numeric de valul compact al oportuniștilor care se dădeau peste cap să devină comuniști, bătrânii ilegaliști au lansat o vorbă de duh ciudată, dar plină de tâlc: „Puțini am fost, mulți am rămas”. Valabilă atunci, butada lor s-a dovedit a fi la fel de adevărată și în aceste zile. Zile în care suflarea politică românească și-a descoperit o falsă vocație regalistă. Uniți în cuget și simțire cu gloata ziariștilor capabili să-și schimbe opiniile mai rapid decât își scot chiloții fetele de pe centură, marii noștri bărbați politici au pus mână de la mână și s-au legat într-o „chindie” monarhistă lăbărțată din Parlament până hăăt, departe, pe micile ecrane ale televiziunilor care se luptă, pe viață și pe moarte cu actuala putere. Astfel se face că în locul unei aniversări decente la care ex-Regele Mihai avea tot dreptul la împlinirea celor 90 de ani de viață, ne-am trezit cu o izmeneală monarhistă națională. Una dintre legile lui Murphy spune că „Ceea ce începe bine, se termină prost. Iar ceea ce începe prost se termină dramatic”. În acest caz „legea” s-a adeverit doar parțial. Totul a început prost dar s-a terminat într-un registru aproape comic.
Geoană- vătaf pe moșie
Totul a început anapoda încă din primele momente ale evenimentului aniversar. Abia coborât din automobilul de lux care-l adusese la Palatul Parlamentului, fostul Rege a fost întâmpinat de Mircea Geoană, actualul președinte al Senatului. Treacă-meargă faptul că, în locul unei personalități cu adevărat semnificative, amfitrionul de ocazie este fiul unui general care a activat în regimul comunist. De la un fost ministru de externe care nu s-a remarcat prin mai nimic, ne-am fi așteptat măcar la două lucruri: să se îmbrace elegant și să cunoască măcar cele mai elementare reguli de protocol. Din păcate Geoană a ratat ambele așteptări și n-a fost în stare să se ridice la nivelul momentului. În loc să-l întâmpine pe venerabilul musafir chiar de la coborârea din mașină, el s-a proțăpit în capătul scărilor. Iar de acolo l-a primit salutându-l pe fostul rege exact în clipa când Măria Sa se afla cu o treaptă mai jos. Sau mai clar, Geoană s-a comportat de pară el ar fi fost suveranul iar Mihai l-ul un biet vasal venit să-și ofere omagiul. Se spune că niște soli veniți la Vlad Țepeș au plătit cu viața pentru o gafă de protocol mai măruntă decât aceasta. Spre norocul lui Geoană nu a apucat acele zile. Așa că tot ceea ce a reușit a fost doar să confirme caracterizarea pe care i-a făcut-o, cândva, mentorul său spiritual Ion Iliescu.
Plagiat la nivel înalt
În ordine cronologică, după cele câteva cuvinte de bun venit rostite tot de Geoană în calitatea sa de maestru de gafe, pardon…, maestru de ceremonii a urmat mesajul fostului suveran. Oricât de plin de semnificații istorice ni l-am dori noi, a fost un mesaj cuminte, plin de generalități banale. A fost mesajul unui om care deși vine din istorie, nu este Istoria însăși. Iar finalul discursului a fost cu adevărat impresionant. „Nu văd România ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri“. Impresionant! A fost de parcă l-am fi auzit pe George Calboreanu rostind celebra replică din „Apus de soare”: „Moldova nu este a mea, și nu este a voastră. Este a urmașilor și a urmașilor- urmașilor noștri”. Din păcate efectul acestor vorbe superbe a durat doar până a doua zi când „Bleen”, un bloger tupeist și-a permis să descopere că, de fapt, ele nu aparțin nici ex-regelui ăi nici consilierului care i-a scris textul mesajul ci au fost preluate, fără a li se menționa sursa, dintr-un citat al ornitologului John James Audubon, care reda un proverb amerindian, așadar al Pieilor roșii. Iar asta, cu voia dumneavoastră, plagiat se cheamă.
Oastea monarhiștilor
Până la urmă, episodul parlamentar al fostului rege Mihai l, s-a încheiat, cu bunele și cu relele sale. Adevăratul circ a început abia după aceea. Acolo în Parlament, aleșii noștri, oaste de strânsură, s-au comportat fiecare după cum i-a dus mintea. Unii, cu mintea dusă la ale lor, bâțîiau din cap de parcă ar fi înțeles ceva. Alții vorbeau la telefoane, se jucau pe calculator cum fac într-o zi obișnuită de muncă. Mulți făceau fotografii pentru a imortaliza momentul. Alții, probabil cei mai sinceri, au fructificat timpul într-un mod chiar și mai efient: au tras un pui de somn. Adevăratul delir a început însă la final, în momentul în care Valeriu Zgonea i-a oferit lui Mihai l „Colanul Camerei Deputaților”. Comportându-se exact ca un evreu care nu se îndură să dea ceva din mână, Zgonea, care a și fost acuzat de antisemitism după ce a declarat că „statul se comportă ca un jidan” a început să joace un soi de „alba-neagra” cu înalta decorație pe care mai întâi i-a oferit-o fostului suveran. Apoi, amintindu-și probabil că nu și-a făcut o fotografie cu care să se poată lăuda în fața soacră-sii, i-a smuls-o din mână, s-a întors către fotografi și abia după ce s-a convins că a fost imortalizat cu ea în mână, a redat-o celui căruia i se cuvenea.
Oastea televizioniștilor
Probabil că, de vreo câteva săptămâni încoace, Dan Voiculescu, alias Mircea-Felix s-a simțit ca un mic mareșal Antonescu care, într-un moment de iluminare le-a spus lefegiilor adunați pe sub Antenele 1, 2, 3 sau câte o mai fi fiind ele: „Oșteni vă ordon, deveniți monarhiști!”. ?ê?£i așa s-a și întâmplat. Îmbrăcat la patru ace, plus un papion aproape la fel de elegant ca acele purtat cândva de neuitatul Ion Rațiu, Mihai Gâdea a „prestat” din greu pe altarul regalității: a vorbit dându-și suav ochii peste cap, mai ceva decât o cadână îndrăgostită. Apoi, în miez de noapte, a venit rândul lui Mircea Badea să-l bage pe Măria Sa „În gura presei”. Iar ceea ce i-a ieșit a fost aproape vomitiv, ca pe vremea demult-împușcatului: „Senzația mea era că respectivul cetățean era din altă lume. Era ca și cum venise Ștefan cel Mare în Parlament. Transmitea eleganță, firesc, dar și ceva nobil, fără să fie ostentativ“. Blasfemie, blasfemie, dar sî știm și noi!
Delirul politicienilor
Date cu diverse ocazii declarațiile politicienilor au fost chiar mai aiuritoare decât gafele lui Geoană și Zgonea luate la un loc. După ce i-a tot dat târcoale încercând fără succes să accepte să-i strângă mâna, Ion Iliescu a făcut niște declarații care trădează din parte sa cel puțin un acces de amnezie: „Discursul a fost constructiv și util“. Apoi a continuat spunând că niciodată nu a fost dușmanul politic al Regelui Mihai și a explicat că el a făcut un act de reconciliere cu Regele și cu Casa Regală.
„Am făcut un act fundamental de reconciliere cu Regele și Casa Regală de intrare în normalitate, normalitate care s-a reflectat și prin acest moment, care era util și necesar“. „Din păcate, noi în loc să progresăm, am regresat. Anii ’90 au fost ani de mare încordare, însa nu lipsiți de dialog”. Domnule Iliescu, poate că dumneavoastră ați uitat dar noi nu. ?ê?£i cu siguranță că nici familia fostului suveran nu a uitat cât de reconciliant ați fost atunci când, în ultimele zile ale anului 1991, după ce Regelui i s-a permis să intre în țară , a fost fugărit pe autostradă ăi după ce a fost capturat într-o adevărată ambuscadă și dus cu forța la aeroport, a fost expulzat ca un infractor periculos.
Ce ar mai fi de spus? Că până și Sergiu Andon, prietenul de partid al aceluiași „Felix” Voiculescu a devenit un soi mai aparte de monarhist? Tocmai el care, acum două decenii mai că nu l-a înjurat birjărește pe Mihai? Da, el însuși, autorul celebrului articol „monarhist”: „Fire-ai al naibii Maiestate”. ?ê?£i pentru ca tabloul oastei monarhiste de strânsură să fie complet, nu trebuie omis episodul de la Operă, unde , alături de înalte fețe regale și-au făcut apariția și nelipsitul cuplu de tovarăși Ilici-Felix, care-și datorează cu vârf și îndesat pozițiile deținute astăzi tocmai regimului comunist care l-a alungat pe rege din țară. Nu trebuie uitat din peisaj, pentru a avea o imagine complexă, nici ultramonarhistul Cornel Nistorescu, cu aerul său de marchiz îmbătrânit în rele care, dacă n-ar fi fost comunismul, probabil ar fi tras și astăzi la strung la Cugir.
Ei, puse una peste alta, cam asta a fost evenimentul petrecut zilele trecute. Eveniment care, vrei sau nu vrei îți readuc în minte spusele Ecleziastului: „O deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune”
Vasile Surcel
