Ministrul Sănătății a centralizat în urma unei interpelări parlamentare a deputatului PSD de Tulcea, dr. Neviser Zaharcu, numărul real al infecțiilor nosocomiale înregistrate în România sub conducerea PSD-istului Nicolae Bănicioiu.
‘Conducerea MS a anunțat recent că va dispune controale încrucișate în spitale, pentru a depista cauzele infecțiilor nosocomiale care au cuprins majoritatea unităților medico-sanitare din țară. Infecțiile intraspitalicești sau nosocomiale sunt afecțiunile contractate în spitale sau în alte unități sanitare cu paturi, manifestate prin boli cauzate de microorganisme care afectează pacientul spitalizat sau în tratament ambulatoriu, indiferent dacă simptomele bolii apar sau nu în timp ce persoana în cauză se află în spital. După cum ați aflat cu siguranță, acest flagel a scăpat într-un fel de sub controlul autorităților, iar demersurile de contracarare sunt îngreunate de lunga perioadă de timp în care acțiunile respective nu au avut eficiența scontată de autorități. După cum ați recunoscut, o primă evaluare a controlului infecțiilor nosocomiale a ridicat probleme importante în teritoriu. Cele mai stringente observații se referă la sumele necesare spitalelor pentru a combate aceste infecții’, a argumentat parlamentarul medic interpelarea sa.
În răspunsul său, ministrul Sănătății a subliniat că evaluarea s-a referit la activitățile specifice corelate cu riscul de apariție a Infecțiilor Nosocomiale și de emergență a AMR precum și a structurii de personal din peste 100 de spitale tinand cont de principiul de bază al recunoașterii existenței problemei IN și AMR, a necesității identificării cât mai corecte a acestora și a comunicării deschise între specialități/unități medicale și între acestea și publicul larg pe aceste teme.
‘În urma acestor evaluari a fost lansat Planul strategic de îmbunătățire a supravegherii si controlului infecțiilor nosocomiale (IN) si a rezistentei la antibiotice (AMR) se va derula in 3 pachete de activități. Bugetul total general estimat pentru 24-30 de luni este de aproximativ 30 000 000 lei’, a spus ministrul Sănătății.
Cât privește numărul infecțiilor nosocomiale raportate de către unitatile sanitare, MS a comunicat deputatului Neviser Zaharcu că în anul 2015 la nivel național au fost înregistrate un număr de 12.316 infecții, iar in județul Tulcea 17 infecții. ‘În cadrul acțiunilor de control au fost verificate un număr de 367 unități sanitare cu paturi, din care 341 unități sanitare cu paturi și un număr de 26 de unități sanitare cu paturi, private. Pentru deficiențele constatate în cadrul controalelor au fost aplicate un număr de 626 sancțiuni contravenționale din care: Amenzi — 369, în valoare de 340900 Ron, Avertismente — 254, Decizii de suspendare a activității — 3. Pentru asigurarea protecției sănătății, inspectorii sanitari vor continua acțiunile de control privind verificare conformității unităților sanitare cu paturi și vor efectua recontroale la unitățile sanitare cu paturi la care au fost depistate deficiențe și abateri de la prevederile legislative în vigoare’, a conchis ministrul Sănătății în răspunsul trimis deputatului PSD.