Pare un omuleț obișnuit, cu o înfățișare ternă, fără nimic remarcabil. Un „nea Nicu“ banal, căruia mutra de lăutar de duzină îmbătrânit prin crâșme de mahala îi confirmă negreșit porecla „Nicu Votcăroiu“. Dar noi știm cu toții că numele său adevărat este Nicolae Văcăroiu. Cum la fel de bine știm că în spatele acestei aparențe de Piticot jovial se ascunde un individ uns cu toate alifiile, un personaj abil, care s-a descurcat la fel de bine atât în comunism, cât și acum, în capitalismul deșelat în care ne bălăcim de două decenii. Vremuri tulburi care nu l-au împiedicat să guste din toate deliciile puterii la care visează orice politician dâmbovițean: imediat după Decembrie ‘89, Văcăroiu a fost, rând pe rând, senator, prim-ministru, vicepreședinte de partid și șef al Senatului. Ba mai mult, în primăvara anului 2007, a fost, timp de o lună, chiar și președinte interimar al României.
Deosebit de complexă, biografia sa conține un episod obscur, pe care, probabil, chiar și el l-ar dori trecut sub tăcere: participarea la jaful derulat prin intermediul Băncii de Investiții și Dezvoltare. Adică BID, una dintre ventuzele prin care șerpăria financiară pusă pe roate de SOV a sifonat o parte din banii depuși de naivii îndemnați să doarmă liniștiți pentru că, nu-i așa, FNI „lucrează“ pentru ei.
Concret, Nicolae Văcăroiu a fost directorul fondator al acestei bănci, pe cât de efemere, pe atât de păguboase. Ordonanța prin care Parchetul General a dispus redeschiderea dosarelor lui Sorin Ovidiu Vîntu ne reamintește că, deși nu a fost „agățat“ niciodată într-un dosar penal, Nicolae Văcăroiu a fost cândva angajat pe moșia lui SOV, unul dintre nenumărații argați care și-au pus mintea la contribuție ca să-l îmbogățească pe „golănassul Nușulică“. Trecând în revistă activitatea infracțională a lui SOV, Parchetul General reamintește că jaful de la Banca de Investiții și Dezvoltare a intrat în atenția anchetatorilor în momentul în care DIICOT-Serviciul Teritorial București a deschis Dosarul nr. 1425/D/P/2009. Ulterior, acestuia i s-au adăugat mai multe sesizări, cercetate de anchetatori în alte câteva dosare penale. Dosare care au fost apoi conexate, disjunse, sucite și învârtite până le-a luat mama dracului și au fost mătrășite prin soluția de „neîncepere a urmăririi penale“ dată în favoarea lui Vîntu. Cerând reanchetarea afacerilor lui SOV, Ordonanța Parchetului General menționează în această privință data de 7 iulie 1999 când, prin cererea nr. 24618, un grup de investitori a solicitat BNR „autorizarea de constituire a Băncii de Investiții și Dezvoltare (BID) SA“. După doar câteva luni, la data de 01.01.2000, Nicolae Văcăroiu era deja președinte al băncii nou-înființate, secondat de vicepreședinții Cornel Croitoru, Gheorghe Licuriceanu și Nicole Rotaru. Această funcție de conducere nu era însă doar una onorifică, inventată special pentru fostul prim-ministru. Văcăroiu era și coacționar al băncii. În documentul de înființare a acesteia se menționează că BID avea un capital social inițial de 180.500.000.000 de lei defalcați după cum urmează: Vîntu Sorin Ovidiu care, ca acționar majoritar, aducea la vistieria băncii, din surse proprii, suma de 180.050.000.000 lei. „Masa mare, trăiască nașul!“ Iar pentru ca masa să fie și mai bogată, la constituirea fondului inițial au mai participat Nicolae Văcăroiu, Corneliu Croitoru, Gheorghe Licuriceanu, Nicolae Rotaru, Florin Georgescu, Octavian Partenie, Alexandru Stenescu, Constantin Dumitru și Pârvu Vergliu, fiecare dintre ei cu câte 50 milioane de lei. Aleși cu grijă de către SOV, niciunul dintre aceștia nu era vreun terchea-berchea. Din contră: fiecare, la timpul cuvenit, avea să scoată din foc, într-un fel sau altul, castanele încinse de Nușulică. Unul dintre acționari a fost Florin Georgescu. Da, acel Florin Georgescu, distinsul economist care între noiembrie 1992 și decembrie 1996 ocupase funcția de ministru al finanțelor, în guvernul condus chiar de Nicolae Văcăroiu.
Ceva mai târziu, din documentele depuse la dosar de către BNR s-a aflat că Sorin Ovidiu Vîntu nici nu s-a deranjat să se implice personal în depunerea documentației de autorizare a BID. Nu, a preferat să-i bage la înaintare pe foștii secretari de stat Octavian Partenie și Constantin Dumitru. Atunci, presa a anunțat că în documentele BNR se precizează că „Partenie a trimis Băncii Naționale o scrisoare care conținea adeverința, emisă de «Sov Invest» care atesta că Sorin Ovidiu Vîntu este investitor FNI“. Asta în condițiile în care ni s-a tot spus, iar justiția a și crezut, că SOV nu ar fi avut legătură cu „Dormi liniștit, FNI lucrează pentru tine!“.
Superspecialiștii
Aflat într-o vizită la Suceava, Nicolae Văcăroiu, care pe atunci era și vicepreședintele PDSR, a declarat, cu gurița lui, pe 16 octombrie 2000: „Banca de Investiții și Dezvoltare nu are nicio legătură cu Gelsor și nicio legătură cu FNI“. Fostul premier recunoștea totuși că BID are un capital social de 180 miliarde de lei, iar SOV este acționar majoritar cu peste 99% din acțiuni. „Acești bani ai acționarului majoritar au fost justificați, în totalitate, la Banca Națională, pe documente și extrase de cont.“ Iar asta o spunea în condițiile în care cel care se lăuda că ar fi „un Hagi al finanțelor“ nu avea cum să nu știe că Octavian Partenie trimisese, deja, la BNR adeverința care menționa că SOV era investitor FNI. Privitor la rolul său în afacerea BID, Văcăroiu a recunoscut, tot atunci, că a preluat managementul instituției bancare nou-înființate cu condiția să fie lăsat să-și aleagă singur echipa. „Eu sunt cel care m-am ocupat de tot ceea ce înseamnă înființarea băncii. Cred că este cea mai bună echipă de profesioniști din țară, la ora actuală, din sistem și sper să fie cea mai puternică bancă în viitorii trei-patru ani.“ În stilul său inconfundabil, el a mai spus, tot atunci, că nu ia apărarea lui Sorin Ovidiu Vîntu dar că, în opinia sa, acesta este un om de o inteligență deosebită și un mare speculant. „Face bani din specularea mecanismelor care se pun în funcțiune. Știe să-și plătească cei mai buni oameni și aparatul este format din cei mai buni oameni.“
Vârtelnița banilor
Referatul prin care Parchetul General îl băga din nou în seamă pe Vîntu și solicita reluarea anchetelor privitoare la îmbârligatele lui afaceri menționează un păienjeniș de firme și tranzacții care, prin vânzări, cesionări și recesionări de acțiuni, au „sifonat“ bani de la diverse alte entități comercial-financiare, i-au plimbat apoi prin conturile unor instituții mai mult sau mai puțin fantomatice și prin conturile unor apropiați ai acționarului principal până li s-a pierdut urma, drenați hăăăt departe, în buzunarele lui Nușulică. Un traseu deosebit de încâlcit care are toate „ingredientele“ unui circuit de spălare a banilor. În acest sens, Rezoluția Parchetului General conchide că, de-a lungul timpului, au existat anumite elemente de negalitate a soluției de neurmărire a lui SOV. „În condițiile în care activitatea infracțională a numitului Sorin Ovidiu Vîntu a fost privită fracționat, nu în ansamblul său, probele administrate în cauză sunt insuficiente pentru a stabili dacă sumele tranzacționate provin sau nu din săvârșirea unor infracțiuni. Pentru aflarea adevărului, este necesar ca infracțiunea de spălare de bani să fie analizată împreună cu celelalte fapte săvârșite în aceeași perioadă, pentru a avea imaginea completă a fluxurilor financiare relevante.“
S-a ales praful
Alegerile din anul 2000 au readus PDSR la cârma țării și pe Nicolae Văcăroiu în funcția de președinte al Senatului. Post în care el a fost adeseori criticat că s-ar afla într-o situație de incompatibilitate. Dar, chiar la preluarea președinției Senatului, Văcăroiu susținuse, sus și tare, că funcția sa în Parlament nu este incompatibilă cu cea de președinte al BID, pentru că aceasta din urmă nu este o funcție publică. Iar argumentul pe care îl aducea în favoarea sa era că o decizie a Biroului Permanent al Senatului îi permisese deja să conducă Banca de Investiții și Dezvoltare încă de pe vremea când era doar vicepreședinte al Senatului. Totuși, ca să închidă gura lumii, în primele zile ale lunii februarie 2001, Văcăroiu a anunțat că, pe perioada mandatului de președinte al Senatului României, se autosuspendă din funcția de președinte al Băncii de Investiții și Dezvoltare (BID) și că nu va mai face parte nici măcar din Consiliul de Administrație al instituției. Atunci, conducerea BID a fost preluată de către Corneliu Croitoru. Apoi, nu a mai trecut mult și de banca despre care Văcăroiu credea și spera să fie „cea mai puternică bancă în viitorii trei-patru ani“ s-a ales praful. Puși în fața presiunilor opiniei publice și a acuzațiilor că ar fi participat la constituirea unei megaescrocherii, acționarii BID au decis, pe 11 martie 2002, „încetarea activității băncii prin dizolvare, în conformitate cu Legea 31/1990 privind societățile comerciale“.
Bani de trabucuri
În ceea ce-l privește pe Nicolae Văcăroiu, el n-a fost ocolit de suspiciuni, nici după ce a ajuns președinte al Senatului României. Acuzat că ar fi primit bani grei de la Vîntu, a recunoscut, la un moment dat, că în anul 1999 a încheiat cu SOV un contract prin care el însuși urma să primească, pentru înființarea BID, suma de 10,8 miliarde de lei, echivalentul a aproape 700.000 de dolari. Dar mai spunea, confirmat fiind și de S. O. Vîntu, că nu a primit niciodată acei bani. Dar ceea ce nu a contestat niciodată este că, în perioada în care a ocupat funcția de președinte al Băncii, a câștigat, conform propriilor declarații, „atât cât câștiga fiecare președinte de bancă din România: între 7.000 și 10.000 de dolari, timp de 12 luni“. O sumă, să recunoaștem, tentantă chiar și pentru un fost prim-ministru. Un singur lucru nu s-a întrebat nimeni până acum: dacă este, după cum se lăuda, „un Hagi al finanțelor“, cum de a reușit să dea de gard banca pe care, acum un deceniu, el o visa „cea mai puternică în viitorii trei-patru ani“? Și mai ales cum de a închis ochii la toate „ingineriile financiare“ derulate sub sigla acelei bănci? Sau poate că cineva s-o fi întrebat totuși despre aceste „amănunte insignifiante“, dar întrebarea nu a ajuns până la urechile protejate de imunitatea parlamentară ale lui Nea Nicu Văcăroiu. Dar viața merge înainte. La un an de la implozia BID, Cornel Croitoru, ultimul director al băncii, a fost „recuperat“ de Senatul României, care l-a cooptat ca specialist pe probleme bancare.
În ceea ce-l privește pe Sorin Ovidiu Vîntu, „golănassul“ nu a fost condamnat încă niciodată de-adevăratelea. La un moment dat, pe când era „gâdilat“ ușor pe la tălpi de justiție, audiat fiind de judecători în simulacrul de proces dedicat BID, SOV a declarat, spre deliciul audienței, că, pentru el, cele zece milioane de dolari pe care le-ar fi pierdut cu BID-ul erau, de fapt, „mărunțiș pentru trabucuri“. Al dracu’ fumător ai mai fost matale, coane Nușulică!
Vasile Surcel
