Negocierile dintre Rusia şi Ucraina vor începe luni dimineaţa devreme la graniţa dintre Ucraina şi Belarus, potrivit informaţiilor furnizate de surse din ambele ţări, citate de presa rusă şi ucraineană, transmite EFE, citată de AGERPRES.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui ucrainean, Serghei Nikiforov, a declarat duminică pentru portalul nv.ua că din cauza măsurilor logistice complexe şi a necesităţii de a garanta siguranţa delegaţiei ucrainene va mai dura câteva ore pentru ca aceasta să ajungă la locul întâlnirii.
Preşedintele Ucrainei a explicat că a fost de acord cu această întâlnire „pentru ca ulterior niciun cetăţean al Ucrainei să nu aibă nici cea mai mică îndoială că eu, în calitate de preşedinte, nu am încercat să opresc războiul când totuşi exista o şansă, fie ea şi mică”.