Afaceristul Nelu Iordache a mers luni la DNA pentru a depune un denunţ împotriva Elenei Udrea. „Regele asfaltului” le-a povestit procurorilor cum i-ar fi dat fostului ministru al Dezvoltării comisioane din contractele de la minister, potrivit unor surse judiciare. Banii, spune Iordache, ar fi ajuns în conturile din Dubai ale familiei Udrea-Cocos.
Nelu Iordache a declarat la ieșire că nu a avut afaceri cu Dorin Cocoş şi că nu o cunoaşte pe Elena Udrea, după ce a fost întrebat în ce dosar a fost chemat să dea declaraţii.
Luni, la DNA, a fost şi omul de afaceri Ovidiu Tender. Surse din Direcţia Naţională Anticorupţie au declarat că acesta a fost citat să dea declaraţii în dosarul în care a făcut un denunţ împotriva Alinei Bica, legat de o mită pe care i-ar fi dat-o fostului procuror-şef al DIICOT, sub formă de acţiuni, printr-un intermediar care s-a adresat iniţial soţului Alinei Bica.
Însă Tender a spus, la ieşirea de la DNA, că a venit în cazul plângerii sale privind persoanele care i-au furat un avion şi a menţionat că nu a fost chemat pentru a da declaraţii după ce a făcut denunţul împotriva Alinei Bica.
Întrebat de jurnaliști dacă a apelat la Alina Bica să îl ajute în dosarul de la Tribunalul București să obțină o pedeapsă cu suspendare, omul de afaceri a replicat: ”Cu ce? Dumneaei s-a oferit ca să mă aresteze. Ea m-a ajutat ca să mă aresteze. Nu (au solicitat un milion de euro cash — n.r.) (…) Arestarea ei m-a bucurat”.
În 26 aprilie 2013, Nelu Iordache, administratorul firmei Romstrade, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru: schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, cu consecințe deosebit de grave (61 de acte materiale), utilizarea cu rea-credință a creditului societății (3 acte materiale), delapidare cu consecințe deosebit de grave (136 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată (20 acte materiale de instigare și 7 de autorat), fals în înscrisuri sub semnătură privată (35 de acte materiale din care 20 de acte materiale de autorat și 15 acte materiale de instigare), două infracțiuni de spălare de bani și două de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, toate faptele în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că Nelu Iordache a schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinația sumei de peste 31,5 milioane lei, reprezentând o parte din avansul încasat de la CNADNR SA pentru proiectarea și execuția lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac — Arad (aproximativ 22,3 km), lucrarea fiind finanțată în proporție de 85% din fondul de coeziune al Uniunii Europene.
„SC Romstrade SRL era societate lider al Asocierii Romstrade SRL — Monteadriano Engenharia E Construcao SA — SC Donrep Construct SRL ce a încheiat contractul cu CNADNR SA. Suma de 31.519.960 lei încasată de la CNADNR SA a fost utilizată în realitate pentru achitarea unor datorii restante ale societății Romstrade SRL, pentru a susține societățile din grupul de firme pe care Nelu Iordache le controla în mod direct sau prin persoane interpuse, precum și în scop personal, după retragerea unor sume în numerar. Concret, banii destinați construcției primului tronson de autostradă au fost folosiți în alte scopuri”, susțin procurorii.
DNA arată că acești bani au fost folosiți pentru achitarea a unor datorii în valoare de peste 9, 7 milioane lei ale societăților în care inculpatul era direct interesat, între care o companie de transport aerian, plăți făcute în baza unor contracte ce nu au legătură cu derularea contractului pentru autostradă.
De asemenea, s-a constatat retragerea în numerar a sumei de aproape 9,9 milioane lei cu scopul declarat al achiziției de terenuri, în baza unor antecontracte de vânzare-cumpărare fictive în numele SC Romstrade SRL.
În perioada iunie 2011 — noiembrie 2012, în calitate de administrator, Nelu Iordache și-a însușit în mod nelegal suma de aproximativ 80 milioane lei, semnând pentru crearea unei aparențe de legalitate, personal sau prin împuternicit, un număr de 136 de dispoziții de plată potrivit cărora ridicările de numerar constituie avans pentru achiziția de terenuri.
DNA menționează că o parte din acești bani, și anume suma de aproximativ 9,9 milioane lei, proveneau din avansul obținut de SC Romstrade SRL prin contractul de construire a autostrăzii Nădlac — Arad.